Pe scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima sesiune a tezelor cu subiect unic Peste 7.000 de elevi de clasa a VII-a vor susţine, marţi, ultima sesiune specială a tezelor cu subiect unic din acest an. Prima probă, din 21 august,

Ultima sesiune a tezelor cu subiect unic

Peste 7.000 de elevi de clasa a VII-a vor susţine, marţi, ultima sesiune specială a tezelor cu subiect unic din acest an. Prima probă, din 21 august, este cea la matematică, iar următoarea probă va avea loc în data de 23 august, la limba şi literatura maternă, la care vor participa elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi care urmează cursurile unei şcoli cu predare în limba lor maternă. Sesiunea specială se încheie în data de 28 august 2007, cu proba scrisă la limba şi literatura română.

Religia, ca materie obligatorie, doar "o idee în discuţie"

Ministrul învăţământului, Cristian Adomniţei (foto), a declarat, ieri, la Neptun, că ideea introducerii religiei ca materie de studiu în şcoli până în clasa a XII-a nu trebuie să supere pe nimeni pentru că nu este o idee ultimativă, ci una care se află în discuţie.
"Ideea poate suferi modificări de consecinţă, după cum vom cădea de acord, la reuniunea de la Sinaia din 22-25 august, când îi vom da forma finală a proiectului de lege a învăţământului", a precizat Adomniţei.

Sindicatele cer socoteală pentru banii cheltuiţi

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Ministerului Educaţiei să prezinte urgent situaţia privind modul de repartizare a banilor pentru investiţii şi reabilitarea unităţilor de învăţământ, pentru a vedea dacă alocarea fondurilor a fost echitabilă. "Dorim să ni se prezinte cât s-au implicat autorităţile administraţiei publice locale în derularea acestor lucrări şi dacă, prin gradul de îndeplinire a reparaţiilor capitale şi curente, a investiţiilor şi dotărilor, se pot asigura condiţiile de igienă şi de sănătate necesare", a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.