Patriarhul Teoctist indeamna la dragoste si toleranta fata de persoanele infectate cu HIV
0Biserica Ortodoxa Romana se alatura campaniei nationale de combatere a intolerantei fata de persoanele infectate cu HIV, initiate de Agentia Americana de Dezvoltare Internationala (USAID), in
Biserica Ortodoxa Romana se alatura campaniei nationale de combatere a intolerantei fata de persoanele infectate cu HIV, initiate de Agentia Americana de Dezvoltare Internationala (USAID), in colaborare cu Guvernul Romaniei si organizatii nonguvernamentale romanesti si internationale. Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a adresat romanilor urmatorul indemn la dragoste si toleranta fata de cei afectati de aceasta maladie: "Iubiti frati si surori (...) Anul acesta aduce noi incercari in calea dobandirii binelui pe care-l cauta unii dintre semenii nostri. Ne referim aici la cei care sufera de cumplita boala SIDA. Pentru ei, binele ravnit este unul fundamental: supravietuirea. Lupta pe care o duc cu boala este, insa, inegala. Numai cu sprijinul nostru ei pot sa o castige, iar izbanda lor se numeste "inca o zi, o luna sau un an de viata". Nu intamplator, comunitatea internationala a dedicat luna decembrie a anului trecut luptei impotriva SIDA, dar si impotriva intolerantei pe care unii dintre fratii nostri o manifesta fata de cei atinsi de acest adevarat "flagel al secolului". Sfantul Apostol Pavel ne povatuieste, zicand: "Purtati-va sarcinile unii altora si asa veti implini legea lui Hristos" (Galateni 6, 2). Dar multi dintre cei bolnavi nu au pe nimeni sa-i ajute a-si purta greaua povara, pentru ca semenii lor ii evita, iar comunitatile din care fac parte ii marginalizeaza. Oare Mantuitorul i-a ocolit pe cei bolnavi, temandu-Se sa nu Se imbolnaveasca? Oare i-a respins, cand acestia I-au cerut ajutor si alinare? Nicidecum! Ci, "facandu-I-se mila, a intins mana si S-a atins de ei (...)" (Marcu 1,10). Avem, prin urmare, datoria de a-i accepta intre noi si de a-i ajuta pe toti cei aflati in suferinta. In acest sens, Biserica noastra ofera tuturor exemplul slujirii jertfelnice a aproapelul nostru, prin activitatea pastoral-spirituala pe care preoti devotati o desfasoara in asezaminte sociale si spitale, mai ales in cele care au sectii speciale pentru tratamentul bolnavilor de SIDA. (...) Hristos se identifica si cu acesti frati ai nostri, cand ne spune: "bolnav am fost si M-ati cercetat" (Matei 25, 36) sau: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei foarte mici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Cu totii suntem prietenii lui Hristos. El ne iubeste pe toti, deopotriva. Daca-l alungam, pe Hristos Il alungam! Daca nu ne pasa de ei, fata de Hristos suntem nepasatori! Daca nu-i iubim, pe Hristos nu-L iubim! Nu trebuie sa uitam niciodata ca si ei sunt "aproapele" nostru si au nevoie de dragoste si de intelegere".