Omul care tratează frica de a zbura cu avionul: „Zborul într-o furtună cu fulgere nu e periculos. Avionul e proiectat să reziste dacă e lovit de trăsnet“

Sebastian Radu (28 de ani) a pus pasiunea sa pentru aviaţie în serviciu public: a creat primul site din România unde cei cărora le e teamă să urce la bordul avioanelor găsesc tratamentul. Curajul pentru ridicarea la cer se găseşte în trei paşi simpli: o călătorie virtuală personalizată, ce poate fi urmată, la cerere, de consulaţii psihologice şi zboruri cu avioane private, de mici dimensiuni.

Ne îmbarcăm într-o frumoasă călătorie de la Bucureşti la Varşovia. Prima grijă, odată urcaţi în avion, e aflarea locului: de data aceasta e la geam, în dreptul aripilor. Aceasta e cea mai stabilă parte a aeronavei. Dacă am fi avut loc în partea din spate, turbulenţele s-ar fi resimţit mai puternic. Dacă, însă, am fi avut loc în faţă, un banc – cam nesărat, ce-i drept – spune că am fi fost privilegiaţi: în caz de avarie majoră, căruciorul cu băuturi ar mai fi trecut încă o dată prin faţa noastră.

Aşa începe descrierea unei călătorii virtuale, cu destinaţie personalizată după gustul fiecăruia, pe ​FricaDeZbor.ro. Urmează detalierea fiecărei mişcări a aeronavei şi a tuturor aspectelor cu potenţial îngrijorător. Sunt explicate semnalele luminoase şi auditive din interiorul avionului şi a sentimentului de gol în stomac din timpul decolării. Sunt analizate turbulenţele şi condiţiile meteorologice prin care poate trece aeronava – iată un aspect: „Zborul într-o furtună cu fulgere este inconfortabil, dar nu periculos. Chiar dacă există riscul ca avionul să fie lovit de trăsnet, acesta este proiectat să reziste. Din anii ’60 încoace, niciun avion comercial nu a mai fost doborât astfel“. Şi sunt prezentate pe larg şi pe înţelesul tuturor, mecanismele care fac avionul să zboare. Site-ul ​FricaDeZbor.ro este dezvoltat de Sebastian Radu, din pur sentiment utilitar şi multă pasiune. Ideea i-a venit după ce a văzut cum oamenii rămân paralizaţi în faţa aeronavelor şi ratează experienţe unice – nu numai zborul efectiv, dar şi excursii sau întâlniri de afaceri prin alte oraşe ale lumii. Aşa că s-a hotărât să-i ajute să prindă aripi, să învingă „aviofobia“.

„Hai sus!“

Sebastian Radu este un pasionat al aviaţiei. A fost dragoste de la primul zbor. Se întâmpla acum zece ani, când nu avea 18 ani împliniţi. Într-o zi de vară, a hotărât, alături de un amic, să plece din Bragadiru, unde locuia, până la aerodromul Clinceni. „Vedeam în permanenţă avioane şi paraşutişti, toate mă fascinau, dar nu ajunsesem niciodată acolo. Mi se părea o destinaţie high class“, glumeşte Sebastian. În acele timpuri, aerodromul nu era atât de bine organizat ca astăzi, aşa că cei doi băieţi au putut intra acolo şi au întâlnit un pilot privat cu care s-au împrietenit. Peste câteva zile, când au revenit, pilotul i-a luat în primire: „Nu vreţi să vedeţi care-i treaba cu zborul? Hai sus!“. Şi-aşa a decurs primul zbor din viaţa lui Sebastian: într-un motodeltaplan – „O chestie mică, cu două scaune, fără acoperiş“, explică el –, care s-a ridicat la 800 de metri şi apoi a intrat direct în picaj, după voia pilotului, desigur. După această experienţă, a avut parte şi de un zbor cu un avion – altă viaţă! A fost suficient cât să-l fascineze complet, să-l facă să tot citească lucruri legate de aviaţie.

„La sfârşitul clasei a XII-a, m-am împrietenit cu cineva care avea o revistă de aviaţie şi un aerodrom privat, la Şirna. Am scris un articol pentru revista lui, despre primul meu zbor. I-a plăcut. Aşa m-am ales cu primul meu job, de colaborator la revistă. Uşor-uşor, am început să mă implic în promovarea aerodromului, în relaţia cu potenţialii clienţi şi elevi. Am rămas cinci ani la Şirna“, povesteşte Sebastian Radu. În acea perioadă, a vrut să mai facă încă un pas în pasiunea sa pentru aviaţie: s-a dus la Aeroclubul României să se înscrie la Planorism, să aibă propria licenţă de a zbura. A aflat cu dezamăgire că nu era posibil: „Atunci am aflat că am discromatopsie, adică nu disting culorile. M-am dus, totuşi, la cursurile teoretice, dar nu am putut să continui cu un examen şi să zbor, să-mi obţin licenţa. A rămas la nivel de hobby“. Din deznădejde s-au născut noile sale iniţiative. S-a înscris la Facultatea de Jurnalism, în ciuda voinţei mamei care-l voia inginer în construcţii, şi a vrut să introducă în programul aerodromului de la Şirna un seminar pentru frica de zbor. Nu s-a putut, iar activitatea la aerodrom s-a încheiat. A rămas, totuşi, fantezia seminarului.

Am avut un pacient, să-i zic aşa, care a fost adus de soţie şi care a spus că dacă ar fi pus să aleagă între a se urca în avion şi divorţ, ar alege divorţul.

Teama şi sursele ei

„Aviaţia e un domeniu cumva mistificat, în sensul că oamenii nu prea ştiu, de pildă, cum se obţine o licenţă sau că pot zbura doar de plăcere“, spune Sebastian. Prin urmare, a încercat să mai deschidă orizonturile oamenilor, în special ale celor care sufereau de „aviofobie“. Îi văzuse bine în perioada în care lucrase la aerodrom. „Am interacţionat cu mulţi oameni care se temeau. În general, i-am cam convins să se urce în avion. Unul singur a rămas în avion doar pentru câteva rulaje la sol. Aşa era procedura: să facă avionul câteva rulaje la sol, dacă se simţea OK, putea să încerce mai mult, o desprindere la un metru-doi. Fiind mult spaţiu şi un avion de mici dimensiuni, altfel puteam să-i explic omului ce se întâmplă, iar senzaţia de lipsă de control dispărea“, explică Sebastian.

Seminarul mult dorit a fost organizat în această primăvară, la Aeroclubul României, alături de psihologul Lucian Negoiţă şi singurii avocaţi specializaţi în dreptul aviaţiei din România. Acolo a aflat Sebastian că cei mai mulţi oameni se tem din neştiinţă: „Unii se temeau de călătoriile mai lungi de două ore, pentru că aveau senzaţia că aşa creşte probabilitatea de a se prăbuşi, fără să ştie că e mai periculos la decolare şi la aterizare decât zborul la croazieră. Alţii se temeau de turbulenţe şi am încercat să le explicăm că turbulenţele sunt ceva normal, cum te duci cu maşina la serviciu şi dai într-o groapă în asfalt. Iar alţii nu aveau încredere în piloţi, în pilotul automat, în toată tehnica de la bord. Am constatat, totuşi, că unii şi-au dat seama că ei chiar nu se tem când au văzut fricile altora. Am avut un pacient, să-i zic aşa, care a fost adus de soţie şi care a spus că dacă ar fi pus să aleagă între a se urca în avion şi divorţ, ar alege divorţul“.

Cei patru „C“

Faptul că oamenii au căpătat curaj, că au mai înţeles una-alta din tainele aviaţiei, că s-au reunit şi s-au lămurit unii pe alţii i-a dat încredere lui Sebastian. În timp ce a început să se gândească la următorul seminar, care va fi organizat în iarnă, s-a ivit ideea de a transpune întregul seminar, larg desfăşurat, într-un site. Şi-aşa, internetul românesc s-a mai îmbogăţit cu un domeniu: ​FricaDeZbor.ro. „Site-ul e sub forma unei călătorii imaginare: te îmbarci, printr-un formular de check-in, se deschide o pagină personalizată în funcţie de numele tău şi de destinaţia aleasă, iar toată povestea este călătoria ta până în acel oraş, tot ce se întâmplă pe acel drum. Există şi o secţiune de ştiri, unde public interviuri cu persoane din aviaţie, cu piloţi, cu însoţitori de bord. E ca un agregator de informaţii din domeniul ăsta“, spune Sebastian despre primul site din România care tratează aviaţia din perspectiva fricoşilor în domeniu.

Pe lângă informaţii, site-ul oferă posibilitatea ca oricine, din orice colţ al ţării, să poată contacta direct un psiholog şi un instructor de zbor.

Soluţia pentru tratarea fricii propusă de ​FricaDeZbor.ro vine sub forma unei formule simple, a celor patru „C“: confesează-te – adică admite că există o problemă, pe care îţi doreşti să o corectezi; caţără-te – adică învaţă tot ce se poate despre funcţionarea avioanelor şi, în general, despre aviaţie; comunică – consultaţiile psihologice pot ajuta la controlarea anxietăţii, iar un zbor privat cu un instructor poate fi o experienţă benefică şi interesantă; în final, conformează-te – adică rămâi conştient că frica dispare în timp, nu brusc.

„Pe lângă informaţii, site-ul oferă posibilitatea ca oricine, din orice colţ al ţării, să poată contacta direct un psiholog şi un instructor de zbor. Se completează un formular, care ajunge la mine, iar eu, în funcţie de oraşul din care este omul respectiv, îl ghidez către un pilot din zonă. Pentru consultaţii, formularul ajunge direct la psiholog“, explică Sebastian Radu. Pe lângă toate acestea, tânărul are şi câteva planuri de viitor: organizarea unor seminarii pe această temă, lunar, cu participarea diverşilor actori din domeniul aviaţiei din România – până acum spune că a discutat cu CIAS (Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile) şi cu Tarom, dar perspectivele rămân larg deschise şi către alte instituţii.