Oamenii religioşi sunt mai fericiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Influenţa pozitivă a religiei nu stă în puterea rugăciunilor, ci în relaţiile cu ceilalţi enoriaşi

Cei care cred în Divinitate sunt mai mulţumiţi de viaţa lor decât ateii, dar cheia fericirii nu este relaţia cu Dumnezeu. Un nou studiu american demonstrează că religia aduce fericirea, dar cu o condiţie: enoriaşii să formeze o comunitate solidă, care să funcţioneze ca o reţea socială.

Medicul care nu vrea să plece din România pentru că l-a pus Dumnezeu aici

Cercetarea, ale cărei rezultate au fost publicate în „American Sociological Review", arată că oamenii credincioşi obţin satisfacţii în viaţă nu din relaţia cu Dumnezeu, ci din socializarea cu ceilalţi enoriaşi care vin la biserică. Rezultatele sunt valabile în cazul catolicilor şi protestanţilor, pentru că numărul evreilor, mormonilor şi musulmanilor implicaţi în cercetare a fost nesemnificativ, spune coordonatorul Chaeyoon Lim, sociolog la Universitatea din Wisconsin-Madison, SUA. „Am demonstrat că fericirea în viaţă depinde aproape în totalitate de aspectul social al religiei, nu de cel teo­logic sau spiritual", a declarat Lim pentru LiveScience. „S-a dovedit că oamenii simt o mai mare satisfacţie în viaţă dacă se duc la biserică, pentru că-şi construiesc o reţea socială printre enoriaşi."

Citiţi şi:

Preoţii din Maramureş, Satu Mare şi Sălaj militează pentru şcoală

Cercetările anterioare s-au împotmolit cam în acelaşi punct: religia aduce satisfacţie în viaţă sau oamenii care se simt fericiţi devin religioşi? Iar dacă religia este cauza fericirii, ce aspecte îi mulţumesc pe oameni - spiritualitatea, comunitatea? Lim şi colegul său Robert Putnam, cercetător la Harvard, au încercat să găsească un răspuns pentru ambele întrebări. Au început cercetarea în 2006, cu peste 3.000 de interviuri telefonice în SUA, şi au reluat-o în 2007, cu 1.900 de americani.

Rezultatele au arătat că indiferent de religie, credincioşii sunt mai fericiţi decât ateii. Astfel, 28% din oamenii care mergeau săptămânal la biserică s-au declarat „extrem de mulţumiţi" de viaţa lor, comparativ cu doar 19,6% din cei care n-au fost niciodată la o slujbă religioasă.

Puterea socializării

Dar mulţumirea nu este dată de rugăciunile individuale, de puterea credinţei sau de dragostea faţă de Dumnezeu, au constatat cercetătorii. S-a dovedit că fericirea este legată de numărul de prieteni apropiaţi pe care oamenii respectivi îi aveau în comunitatea religioasă din care făceau parte. Cei cu mai mult de 10 prieteni s-au declarat de două ori mai mulţumiţi de viaţă decât oamenii care n-aveau amici printre enoriaşi. Lim spune că studiul sugerează o legătură cauzală între religie şi mulţumirea în viaţă: respondenţii care au mers mai des la biserică în 2007 faţă de 2006 s-au declarat mai fericiţi.„Credem că are legatură cu faptul că te întâlneşti regulat cu un grup de prieteni apropiaţi şi participi la activităţi importante pentru comunitate", a explicat Chaeyoon Lim. „Sentimentul de apartenenţă pare să fie cheia legăturii dintre participarea la slujbele religioase şi fericire."

"Fericirea în viaţă depinde de aspectul social al religiei, nu de cel teologic sau spiritual."
Chaeyoon Lim sociolog

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”