Noul iPhone, pariu pentru Tim Cook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tim Cook ocupă de o lună şi jumătate funcţia de CEO al Apple

Lansarea noului iPhone, care vizează consolidarea poziţiei de lider de piaţă a Apple, este primul test pentru noul preşedinte al companiei.

Dacă până de curând imaginea companiei Apple era reprezentată de Steve Jobs, o boală cumplită - cancer pancreatic - l-a obligat să abandoneze „nava". Locul său a fost luat de ­Timothy D. Cook (51 de ani), care a fost numit director executiv al Apple la 24 august. Responsabilităţile au căzut ­însă pe umerii lui Cook încă de la începutul anului, când Jobs a intrat în concediu medical pentru a treia oară. Cook are o experienţă de 13 ani în companie, după ce înainte a fost vicepreşedinte la compania Compaq.

Capacitatea de anticipare a dorinţelor clienţilor şi inventivitatea nu au fost singurele abilităţi care ­l-au propulsat pe Cook pentru a ocupa funcţia de director executiv al companiei. El a pus la încercare nervii investitorilor şi în 2009, asigurându-i de faptul că Apple va înregistra creşteri în vânzări, deşi întrega lume traversa o perioadă de criză. A avut dreptate şi a arătat că performanţele financiare înregistrate de firmă pe timp de criză au crescut substanţial, fiind alimentate de vânzările de iPhone 4 şi de iPad.

Obsedat de aplicaţii

Specialiştii apreciază că cei doi giganţi ai Apple sunt foarte diferiţi. În timp ce Jobs a devenit cunoscut din cauza izbucnirilor sale nervoase, Cook este caracterizat de politeţe şi blândeţe în vorbire, acesta din urmă fiind poreclit şi „gentle­manul sudic". De asemenea, Steve Jobs este cunoscut ca fiind obsedat de toate detaliile produselor Apple, în timp ce Cook este obsedat de partea mai puţin „strălucitoare" - aplicaţiile.

Specialiştii în domeniu susţin că succesul Apple se datorează tocmai acestor aptitudini complementare, care au ajutat compania să reziste schimbărilor bruşte de situaţie din SUA, făcând ca tehnologia lor să fie cea mai apreciată de clienţi. „La lansarea iPhone 5 va fi interesant că noul CEO Tim Cook va conduce evenimentul, iar Steve Jobs va participa. Tim este perceput ca un guru al operaţiunilor şi lanţului de aprovizionare  al companiei, dar cred, de asemenea, că este mult prea devreme să credem că nu este un vizionar şi om de spectacol ca Steve Jobs", a declarat pentru Reuters analistul Sterne Agee.

Vânzări uriaşe

Misiunea lui Cook nu este una uşoară, însă Apple stă foarte bine în previziunile analiştilor economici, poziţia fruntaşă putând să uşureze munca noului CEO. Potrivit specialiştilor economici de la „Janney Capital", indiferent de modelul de telefon lansat de Apple, anul viitor se vor vinde peste 107 milioane de unităţi. Compania este foarte bine poziţionată pentru a captura un profit enorm, în contextul în care conţinutul şi mobilitatea se contopesc la nivel mondial, au mai apreciat analiştii.  În acest context, oamenii din domeniu îi apreciază abilităţile lui Tim Cook, însă îl provoacă pentru a descoperi dacă inventivitatea lui, carisma şi abilităţile stranii de a prezice viitorul tehnologiei vor putea compensa lipsa lui Jobs.

107 milioane de smartphone-uri va vinde Apple în 2012, potrivit analiştilor de pe piaţa IT&C.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete