Primul pui de panda gigant născut în Rusia a fost botezat Katiuşa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul pui de panda gigant venit pe lume la grădina zoologică din Moscova în luna august este o ursoaică şi a fost botezată Katiuşa, a precizat miercuri primarul Moscovei, Serghei Sobianin, potrivit Xinhua, citat de Agerpres. 

Puiul de panda, în vârstă de patru luni, a primit numele Katiuşa. FOTO: Zoo Moscova

Numele a fost selectat în urma unui concurs care a atras 380.000 de participanţi, a adăugat Sobianin pe reţelele de socializare, precizând că, într-un final, numele Katiuşa a fost desemnat câştigător.

Primarul a anunţat că puiul de panda, în vârstă de patru luni, se află într-o stare bună de sănătate.

„Katiuşa are acum patru luni, are numeroşi dinţi şi merge foarte bine. A trecut printr-un consult de rutină recent şi cântărea 8,67 kilograme şi avea o lungime de 79,5 centimetri, inclusiv coada”, a spus el.

Mama şi tatăl Katiuşei sunt Ru Yi şi Ding Ding, care au fost trimişi în Rusia în 2019 pentru a marca 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi Rusia.   

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort