În ce zi se vopsesc ouăle de Paște. Controversa care împarte credincioșii în două tabere

0
Publicat:

Credincioșii ortodocși sunt împărțiți atunci când vine vorba despre ziua în care trebuie vopsite ouăle de Paște. Unii aleg Joia Mare, alții Vinerea Mare. Ce spun teologii.

Ouă roșii - arhiva foto

În unele regiuni din țară, Joia Mare este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle pentru Paște. Fac acest lucru deoarece în Vinerea Mare există credința că nu este voie să ai vreo activitate. 

În schimb, în alte regiuni ouăle se vopsesc în Vinerea Mare, zi cu însemnătate deosebită pentru creștini. Este ziua în care se ţine post negru, iar spre seară se oficiază Denia Prohodului, comemorându-se moartea şi punerea în mormânt a lui Iisus.

„Oul simbolizează mormântul Mântuitorului. Din ou eclozează puiul, la fel cum din mormânt a înviat Hristos”, explică un teolog din Constanța pentru „Adevărul”. 

Părintele arată că, în tradiția creștină, există două credințe legate de oul roșu de Paște. prima dintre ele este cea referitoare la coșul cu ouă pus la baza crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul. Din trupul acestuia au curs picături de sânge peste ouă, iar acestea s-au înroșit imediat. 

A doua tradiție face referire la Maria Magdalena, care a mers înaintea procuratorului roman și i-a dezvăluit taina cea mare: Hristos a Înviat. Deoarece femeia avea un coș cu ouă în mână, procuratorul i-a spus că nu va crede așa ceva decât dacă acele ouă se vor înroși. Iar acest lucru s-ar fi întâmplat imediat. 

„Ziua cea mai potrivită pentru înroșirea ouălelor este Vinerea Mare sau chiar Sâmbăta Mare, deoarece este momentul de după răstignirea Mântuitorului, momentul în care sângele Lui a curs”, explică teologul. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă