FOTO Ipostaze inedite cu oameni faimoşi în imaginile lui Annie Leibovitz, nepublicate până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o carieră impresionantă întinsă pe patru decenii, fotografa Annie Leibovitz a „prins” în cadre inedite foarte mulţi dintre cei mai faimoşi oameni din lume, iar acum urmează să-şi lanseze o carte care să-i ilustreze munca.

Zeci de oameni de seamă i-au trecut prin faţa lentilelor în timp ce colabora cu publicaţia „Rolling Stone”, dar şi cu reviste celebre de modă precum „Vanity Fair” şi „Vogue”, cele mai faimoase imagini ale ei fiind cuprinse într-o carte la care se lucrează de câţiva ani buni şi care va fi lansată în colaborare cu editura de artă Taschen.

Fanii înrăiţi ai fotografei, dar şi cu buzunare adânci, vor putea cumpăra albumul de colecţie, care va veni împreună cu un trepied, şi care se anunţă a fi de destul de voluminos, pentru „doar” 2.129 de euro.

„Nu este tocmai o carte. Mai potrivit pentru ea ar fi să stea expusă pe un stativ. Dacă găseşti o fotografie care-ţi place, laşi cartea deschisă la fotografia respectivă. Am avut discuţii foarte lungi despre hârtie cu Frank Goerhardt, directorul de producţie. Era foarte pretenţios în legătură cu hârtia şi, la început, nu puteam înţelege de ce”, a declarat Leibovitz.


Disney Dream Portraits, Vogue.com


Angelina Jolie pe coperta Vogue, fotografiată de Annie Leibovitz

Este foarte greu să creezi o carte care nu este, de fapt, o carte. Toţi cei care au lucrat la această producţie s-au gândit la ea ca la o carte, când ar fi trebuit să se gândească la ea ca la o construcţie, a adăugat cunoscuta fotografă.

Ellen DeGeneres pentru Anie Leibovitz


Nicole Kidman şi regizorul Baz Luhrmann

Albumul va apărea în ediţie limitată, 10.000 de volume semnate de autoare, împreună cu o carte suplimentară în care vor sta scrise explicaţiile portretelor artistice. Acesta include, printre altele, o şedinţă foto a faimoasei actriţe Nicole Kidman împreună cu regizorul Baz Luhrmann, una a muzicianului David Byrne îmbrăcat cu o jachetă făcută din frunze şi una cu actorul Steve Martin, acoperit cu vopsea într-o poză destinată paginii de copertă a revistei „Rolling Stone”. 

De asemenea, în paginile albumului  se găsesc imagini cu simpatica Ellen DeGeneres cu faţa vopsită în alb şi cu Whoopi Goldberg, într-o cadă plină cu lapte şi o poziţie tipică actriţei de comedie. 

Whoopi Goldberg pentru Annie Leibovitz


Atletul Carl Lewis pe tocuri, imortalizat de Annie Leibovitz

Fotografa a recunoscut că, de-a lungul timpului, subiecţii săi favoriţi au fost comedianţii, datorită expresivităţii din fotografii şi a modului în care aceştia se implicau în şedinţele foto.

„Nu pozezi pur şi simplu, ci o faci ca un profesionist. Este o performanţă şi este nevoie de implicare, mai ales la portrete. Fotografii le oferă subiecţilor ideea, fondul, iar subiecţii trebuie să proiecteze. Eu pot spune că doar observ, ca fotograf,  pentru că sunt un regizor groaznic. Cei mai buni interpreţi sunt comedianţii. Sunt precum persoanele maniaco-depresive şi sunt, de obicei, foarte inteligenţi. Este o mare provocare pentru o fotograf să facă o poză amuzantă, nu stupidă. Există o limită fină”, a mai declarat Leibovitz.
 

Citeşte şi:

FOTO Călătorie de 91.000 de euro, pe urmele celor mai spectaculoase şi fotografiate panorame din lume

OSCAR 2014 „Selfie-ul“ care a făcut istorie. Vedete de milioane de like-uri şi share-uri

Costică Axinte: Fotograful care face carieră pe Facebook la 30 de ani după moarte
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele