Amenda primită de o șoferiță care conducea cu 120 km/h pe o autostradă din Germania. „Eroarea poate fi evidentă aici”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O șoferiță din Germania a primit o amendă de mii de euro pentru că a depășit viteza legală cu doar 20 km/h pe autostradă.

Femeiaa depășise viteza legală cu 20 de km FOTO Pexels

Femeia riscă o amendă de 7.500 de euro pentru că a depășit limita de viteză cu 20 km/h pe autostradă, la care se adaugă o „taxă” de 25 de euro și 3,50 euro pentru „cheltuieli”, ajungând astfel la un total de 7.528,50 euro pentru o abatere aparent minoră, relatează BILD.

Potrivit procesului-verbal, aceasta circula în dimineața începutului de martie pe autostrada A555, în apropiere de Köln, între nodurile Wesseling și Rodenkirchen, unde limita de viteză este de 100 km/h. După aplicarea marjei de toleranță, radarul a înregistrat 120 km/h.

Conform Clubului Automobil German (Allgemeiner Deutscher Automobil-Club – ADAC), amenda standard pentru depășirea vitezei cu 20 km/h în afara localității este de 60 de euro (la care se pot adăuga alte penalități). Dacă abaterea este considerată intenționată, suma se dublează, dar chiar și așa, se ajunge doar la 120 de euro – departe de cei 7.500 de euro impuși aici.

Primăria din Köln a transmis, la solicitare: „Din motive de protecție a datelor, orașul Köln nu poate oferi informații despre cazuri individuale. În acest caz concret, orașul este în contact cu destinatarul amenzii.”

Totul pare a fi o eroare a autorităților, dar una care poate deveni costisitoare, avertizează avocatul specializat în drept rutier Tom Louven, de la Geblitzt.de, un serviciu legal specializat în contestarea amenzilor din trafic.

„Eroarea este evidentă aici. Însă, dacă nu se depune contestație în termen de două săptămâni de la primirea amenzii, aceasta devine definitivă, chiar dacă este greșită”, a explicat el.

Există totuși excepții, prevăzute în Articolul 44 (1) din Legea privind procedura administrativă, care anulează actul administrativ dacă acesta suferă de o eroare vizibilă și gravă – dar și această situație trebuie analizată de autoritate.

Louven mai precizează: „Contestația se poate depune în scris, prin scrisoare, fax, iar în unele landuri și online sau telefonic. Datele de contact sunt indicate pe procesul-verbal.”

Conform ADAC, nu este necesară o formă juridică strictă, este suficient un simplu enunț: „Formulez contestație împotriva procesului-verbal cu numărul de dosar ….”

Cel mai important aspect este respectarea termenului de două săptămâni, care începe din momentul în care amenda este primită. Cei care ratează termenul fără o justificare solidă riscă să plătească întreaga sumă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete