La ce vârstă se atinge nivelul maxim de fericire?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Daily Mail

Oamenii trăiesc cu ideea că anii de tinereţe sunt cei mai fericiţi, însă cercetătorii germani şi americani au demonstrat că viaţa frumoasă începe după vârsta de 40 de ani. Nivelul maxim de fericire este atins abia la 74 de ani, arată un studiu publicat în revista de specialitate "Social Indicators Research" (SIC).

Combinaţia dintre diminuarea responsabilităţilor, grijile financiare mai puţine şi timpul liber la bătrâneţe ne face mai împăcaţi şi mai liniştiţi în a doua parte a vieţii, susţin autorii studiului, potrivit cotidianului britanic "Daily Mail" . De fapt, tocmai lipsa acestora în anii de tinereţe creează o stare de nemulţumire continuă.

Statistic, cercetătorii au descoperit că nivelul de fericire începe să scadă încă din adolescenţă, având un trend descendent până la 40 de ani. În anii ulteriori acestei vârste, stagnează în punctul minim, pentru ca, abia după 50 de ani, nivelul de fericire să cunoască o creştere continuă până la 74 de ani, când atinge punctul maxim, arată studiul SIC.

Cercetărorii germani şi americani au ajuns la aceste concluzii după ce au analizat, pe o perioadă lungă de timp, peste 21.000 de femei şi de bărbaţi din Marea Britanie.

Citeşte cum explică analiştii rezultatele studiului pe adevărul.it

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei