Instituţiile publice, privite cu neîncredere de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii nu cer informaţii de la autorităţi, deoarece nu au încredere în acestea, se arată într-un studiu publicat ieri de Pro Democraţia şi Transparency Internaţional România.

Oamenii nu cer informaţii de la autorităţi, deoarece nu au încredere în acestea, se arată într-un studiu publicat ieri de Pro Democraţia şi Transparency Internaţional România. Autorităţile centrale, mai receptive decât cele locale Instituţiile publice centrale se situează pe primul loc în privinţa răspunsurilor la solicitările cetăţenilor, comparativ cu cele din restul ţării.

Ele răspund frecvent petiţiilor depuse de aceştia chiar dacă răspunsurile lor vin cu întârziere sau sunt incomplete. "Raportul privind liberul acces la la informaţiile de interes public în România - analiza comparativă 2003 -2007" arată că, la nivel naţional, rata medie de răspuns a fost de 77,3%. Mihai Ştefănescu, coordonatorul proiectului, a explicat că normele care fac referire la obligaţia de a răspunde în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de zece zile, prevăzute în Legea 544/2001, nu sunt respectate de către toate instituţiile.

De asemenea, existenţa unei diferenţe de 1,8 procente între rata de răspuns la solicitările formulate de simpli cetăţeni (74,9%) şi cele formulate de Asociaţia Pro Democraţia (76,2%) indică faptul că instituţiile tratează cu prudenţă solicitările venite din partea unor persoane juridice. "Cu toate acestea, indicatorul <> ne arată că există o diferenţă de 12,4% în defavoarea cetăţenilor, referitoare la furnizarea unor informaţii complete.

Astfel, procentul răspunsurilor complete la cererile formulate de simpli cetăţeni este de 70%, iar la cererile formulate de o persoană juridică/APD, procentul este de 82,8%", se arată în raport. La nivel central au fost monitorizate 27 de instituţii printre care Preşedinţia României, Secretariatele Generale ale Camerei şi Senatului, Guvernul, ministerele, etc. (Daniela Şerb)

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă