Înotătorul Avram Iancu a terminat pe podium Arctic Ultra 6633, cea mai dură cursă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avram Iancu FOTO Facebook

Avram Iancu, românul care a traversat înot cei aproape 3.000 de kilometri de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră, a trecut linia de sosire a ultramaratonului Arctic Ultra 6633, cea mai dură competiţie de profil din lume.

Avram Iancu a încheiat cursa Arctic Ultra 6633 pe locul trei, după ce a parcurs cei 611 kilometri în 206 ore şi jumătate (timp neoficial). El este al patrulea român din istorie care a reuşit să încheie concursul desfăşurat în condiţii extreme, Arctic Ultra 6633, scrie AIMX.ro. Tibi Uşeriu a câştigat de trei ori Arctic Ultra 6633, iar Andrei Roşu şi Vlad Tănase au terminat pe locul al treilea ediţia din 2016. 

„Mi-am dus drumul până la capăt. Până la capătul lumii. Şi deşi am reuşit nu am niciun merit, e doar îngăduinţă divină.

Iar locul 3 obţinut la una dintre cele mai grele curse din lume e doar o răsplată nesperată pentru tot ceea ce am îndurat aici. Dumnezeu să binecuvinteze România!“, a transmis Avram Iancu pe Facebook. 

„Mă întorc să termin ce am lăsat neterminat“, spunea Avram Iancu, într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, înainte de traseu. Asffel, bibliotecarul din Petroşani s-a ţinut de promisiune, în timp ce nouă din 15 concurenţi au abandonat cursa pe parcursul celor 611 kilometri, potrivit sursei citate.

Înotătorul Avram Iancu a trecut al treilea linia de sosire. Sportivul a ajuns la Tuktoyaktuk, pe malul Oceanului Arctic, sâmbătă dimineaţa, la ora 11.00 a României. Cel mai probabil, va ceda o poziţie în clasament după ce David Hirschfield, ocupantul locului patru, va ajunge şi el la finish. Organizatorii îi vor scădea acestuia, din timpul total, trei ore şi 40 de minute, perioada petrecută de David pentru a-i acorda primul ajutor concurentului din Franţa, Didier da Costa, care a fost la un pas de tragedie şi şi-a incendiat sania pentru a nu îngheţa.

Startul cursei s-a dat pe 7 martie, la 20.30, ora României. Doar trei din cei 15 concurenţi au ajuns la finish până în acest moment, printre care şi Avram Iancu, iar alţi trei încă se află pe traseu.

Faţă de ediţia de anul trecut, traseul concursului Arctic Ultra 6633 s-a mărit cu 48 de kilometri. Tibi Uşeriu deţine recordul de 172 de ore şi 50 de minute. A 11-a ediţie a Arctic Ultra 6633 a fost câştigată de Paul Watkins.

Curajul, încrederea şi dorinţa de a termina o cursă începută anul trecut şi abandonată din cauza unei accidentări l-a animat pe Avram Iancu în aventura lui. 

Avram Iancu este primul român care s-a încumetat să lupte cu apele Canalului Mânecii, înotând fără întrerupere 12 ore şi 25 de minute, aproximativ 40 de kilometri. Este primul român care a realizat un maraton acvatic pe Dunăre, în lungime de 45 de kilometri, şi totodată primul român care a parcurs întregul curs al Dunării, de la izvoare la vărsare (2860 de kilometri), în premieră mondială fără costum de neopren, în 89 de zile. Este şi primul român care a înotat Marea Neagră până la Istanbul, în 60 de zile.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică