Guvernul a aprobat noile norme de evaluare a personalului artistic
0Executivul a aprobat normele metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte, în vederea stabilirii salariilor de bază, transmite Agerpres.
Documentul stabileşte principiile, regulile şi procedurile de evaluare anuală a personalului de specialitate încadrat cu contract individual de muncă, necesare determinării normei de muncă şi salariului pentru perioada de referinţă, cuprinsă între 1 septembrie a anului în curs şi 31 august a anului următor.
Evaluarea este, potrivit actului normativ, cantitativă şi calitativă, precizează comunicatul, adăugând că atribuţiile, sarcinile şi activităţile rezultate din servicii, specifice fiecărei categorii profesionale, sunt stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei de spectacole sau concerte, iar atribuţiile, sarcinile şi activităţile fiecărui salariat sunt prevăzute în fişa postului acestuia.
Actul normativ mai precizează modul în care se calculează valoarea punctului de salariu corespunzător categoriei de personal şi celei de studii, precum şi modalitatea de calcul a salariului individual de bază.