GOLIAT a fost lansat în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nanosatelitul românesc a pornit ieri în primul său zbor

Primul nanosatelit românesc, GOLIAT, a fost lansat luni, la ora 12.00, în spaţiu, de la bordul rachetei Vega, care a decolat de la baza Kourou, din Guiana Franceză.

Prevăzut iniţial pentru a decola la data de 9 februarie, nanosatelitul a rămas la sol până ieri, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, după cum a explicat Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) şi director al proiectului GOLIAT.

Satelitul a efectuat testele de funcţionare şi a fost integrat pe lansator împreună cu alţi opt sateliţi, la centrul spaţial al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din Guiana Franceză. La ora 13.12, GOLIAT se separase cu succes de rachetă.

Trei sisteme integrate

Deja celebrul nanosatelit românesc GOLIAT este un cub cu laturi de 10 centimetri şi greutate de un kilogram, conceput şi dezvoltat de către Agenţia Spaţială Română, împreună cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între 2005 şi 2007. Misiunea are un caracter educaţional şi experimental, microsatelitul fiind primul trimis vreodată de ţara noastră. Din acest motiv, ţelurile misiunii nu sunt prea înalte, ci pur şi simplu este un zbor de încercare. „Era nevoie de un satelit al Agenţiei Spaţiale Române. Acest obiect trebuie să existe pentru a crea un precedent, care, din punctul nostru de vedere, să aibă două roluri.

Primul este să atragă tineri care să lucreze în România. Al doilea este că satelitul trebuie să dea încredere în propriile capacităţi tehnologice naţionale. Tehnologia este un domeniu extrem de profitabil", a spus Piso.

Satelitul va îndeplini trei funcţii de cercetare în spaţiu, având integrate sisteme specifice. Astfel, CICLOP este o cameră de observare a Terrei cu o rezoluţie de 3 megapixeli. Deşi aceasta pare mică, în spaţiu camerele performante sunt foarte sensibile, iar o fotografie din spaţiu „călătoreşte" până la centrele de la Măgurele şi Mărişel (Cluj) în aproximativ o săptămână.

Al doilea sistem este Dose-N, un detector de radiaţii nucleare. Acesta are ca obiectiv măsurarea dozei totale de radiaţii în puncte multiple ale orbitei satelitului, pentru a caracteriza mediul de particule nucleare între 300 şi 1.450 de kilometri altitudine. Scopul misiunii îl reprezintă o mai bună cunoaştere a condiţiilor aşteptate pe orbită. Ultimul sistem se numeşte SAMIS şi este un detector de micrometeoroizi. 

Clujenii, cu ochii pe satelit

Operaţiunile de lansare a primului satelit românesc în spaţiu au fost urmărite de specialiştii clujeni, care au încercat să „prindă" primele semnale ale satelitului. „Prima trecere a satelitului am ratat-o. Stăm pe recepţie, dar sateliţii de joasă altitudine sunt foarte greu de recepţionat", a precizat Paul Dolea, unul dintre iniţiatorii proiectului Observatorului Astronomic Marişel.

1 kilogram este greutatea nanosatelitului românesc GOLIAT.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi