Fuga de gălăgia din viaţa noastră

Cu toţii căutăm acel loc în care să avem parte de linişte şi de pace, dar lupta de a-i face pe cei din jur să nu mai facă zgomot poate avea consecinţe nefericite, avertizează David Hendy, autorul unei cărţi despre gălăgie. Suntem înconjuraţi de maşini şi multe alte surse de zgomot, aşa că ne regăsim, de multe ori, în situaţia în care nu ne mai putem pune ordine în gânduri.

Aşa că ce ar trebuie să facem pentru a scăpa de poluarea fonică? O soluţie ar fi să ne îndepărtăm de sursa zgomotului, iar o alta ar fi să apelăm la tehnoogie pentru a o bloca. 

Istoria ne-a învăţat că cele mai evidente soluţii nu sunt şi cele mai bune, iar liniştea costă destul de mult. În Roma Antică, cei aproape un milion de locuitori se foloseau de căruţe pentru a livra toată noaptea diverse mărfuri pe străzile înguste şi pietruite. Barurile şi bordelurile stăteatu deschise până la primele ore la dimineţii, iar somnul devenea o necesitate greu de satisfăcut. Astfel, treptat, elita s-a retras în zone mai liniştite. 

În epoca Elisabetană, în oraşul Oxford existau mereu plângeri cu privire la petrecăreţii care tulburau liniştea publică. Din acest motiv, mulţi au ales să se retragă la ţară, unde s-au înconjurat cu ziduri groase.

Două secole mai târziu, în Edinburgh, viaţa privată şi liniştea nu îşi aveau locul în Oraşul Vechi. Singura soluţie a fost construirea unui Oraş Nou pentru familiile respectabile. Cu toate acestea, viaţa în Vechiul Oraş s-a înrăutăţit, scrie BBC.

Pentru Londra victoriană, străzile pietruite provocau un adevărat vacarm, alimentat continuu de zgomotul roţilor de fier ale vagoanelor şi de vocile cântăreţilor de stradă, care deranjau locuitorii printre care se număra şi Charles Dickens. 

Crudul adevăr este că, atât atunci, cât şi acum, zgomotul şi nervii merg mână în mână, fiind destul de greu de spus care dintre ele este cauza şi care este efectul.

În prezent, cei care locuiesc în cartierele sărace din Brazilia sau cei care lucrează în pieţele din Istanbul susţin că sunt obişnuiţi cu zgomotul din jurul lor. E sunetul vieţii umane, ce confirmă că nu te confrunţi cu acea singurătate covârşitoare. Dar inegalitatea cu care este distribuit zgomotul este cea mai mare problemă. 

Am devenit hipersensibili la orice fel de sunet şi avem tendinţa să ne îndepărtăm de oamenii care provoacă zgomot. Ce poate avea semnificaţie pentru urechile noastre devine doar „ zgomot“, deoarece avem tendinţa de a ignora ce se petrece în jurul nostru, în loc de a lupta să găsim mijloacele adecvate convieţuirii. Astfel se explică de ce transportul era realizat noaptea în Roma antică: responsabilii oraşului trăiau în case somptuoase, departe de rutele zgomotoase de transport.  

La începutul secolului XX,  în New York a avut loc una dintre cele mai mari campanii pentru reducerea zgomotului, însă fără rezultat. În unele părţi ale oraşului,  erau vizaţi vânzătorii, cei care livrau ziare, skaterii, chiar şi cei care dădeau din greşeală cu piciorul într-o cutie de pe stradă. Astfel, străzile s-au transformat în artere aglomerate, cu trafic intens, şi nu locuri de interacţiune umană. În diferite oraşe din America sau din India există călugări care au depus un jurământ de tăcere.  Odată ajunşi acolo, vom fi cei care am contribuit la ruinarea liniştei altora, transferând gălăgia din viaţa noastră în a lor.

De-a lungul istoriei, tăcerea a luat diverse forme subtile. Un manual de engleză le învăţa pe adolescentele din secolul XVII cum să se poarte în prezenta adulţilor. „Nu vorbiţi decât dacă vi se pune o întrebare“, „Fii tăcută şi încearcă să devii un bun ascultător. Domnişoarele trebuie să fie văzute, nu auzite“, erau câteva dintre indicaţiile din carte.