FOTO Femeia care a născut 21 de copii până la 40 de ani: povestea celei mai numeroase familii din Marea Britanie, care a stârnit revolta telespectatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sue şi Noel Radford, părinţii a 21 de copii, şi-au expus povestea de viaţă aparte în cadrul unui documentar televizat, în care cei doi prezintă cum au ajuns să aibă atât de mulţi copii şi dezvăluie vârsta fragedă la care femeia a dat naştere primului lor copil. Telespectatorii au avut cuvinte grele la adresa tatălui.

Când Sue, mama a 21 de copii, a povestit că avea doar 13 ani când a rămas însărcinată pentru prima dată cu bărbatul care acum îi este soţ şi care avea 18 ani la acea vreme, a şocat telespectatorii. Cei doi au mărturisit că au decis să păstreze bebeluşul, deoarece ambii au fost adoptaţi la naştere, relatează Daily Mail

La patru ani după naşterea primului copil, s-au căsătorit şi s-au mutat împreună. Cel de-al doilea copil, Sophie, s-a născut cand doamna Radford avea 17 ani.

Povestea documentarului o prezintă pe doamna Radford, la 42 de ani, precizându-se că a rămas prima dată însărcinată „în urmă cu 29 de ani“.

Această poveste a creat controverse în rândul telespectatorilor, care îl condamnă pe bărbat. 

Un spectator a complimentat copiii „minunaţi“ ai cuplului, dar referitor la naşterea primului copil a caracterizat-o ca fiind „ciudată“. Ea a spus: „Sunt copii minunaţi, dar am o senzaţie puţin ciudată în legătură cu faptul că pe când el avea 18 ani, a lăsat-o însărcinată la doar 13 ani“.

Un alt spectator, Paige O'Neill, a spus: „Nu pot trece peste faptul că cineva de 18 ani a lăsat însărcinată o femeie în vârstă de 13 ani, adică eu cred că e o crimă“. 

FOTO The Sun

Vârsta legală pentru activitate sexuală în Regatul Unit este de 16 ani. În Anglia şi în Ţara Galilor, vârsta consimţământului sexual pentru femei a fost stabilită la 16 ani din 1885, după ce a fost o luptă pentru a preveni prostituţia copiilor.

Legea spune că este o ofensă pentru oricine să aibă orice activitate sexuală cu o persoană sub vârsta de 16 ani. 

Familia locuieşte într-o casă de 240.000 de lire sterline, pe care au cumpărat-o acum 11 ani şi se mândresc că nu au carduri de credit sau credite bancare. De asemenea, ei spun că pleacă într-o vacanţă în străinătate în fiecare an. Ei cheltuiesc 300 de lire sterline pe săptămână pentru mâncare, iar când este ziua de naştere a unuia dintre copii, fiecare primeşte un cadou de 100 de lire sterline. 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului