Fenomenul „păpuşilor vii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile, dar și bărbații, vor putea naște singuri

O nouă modă a pus stăpânire pe lumea occidentală: păpuşile „Reborns“, care sunt atât de meticulos realizate, încât seamănă perfect cu un bebeluş adevărat.

„Reborns" sunt o componentă aparte a culturii moderne. Pentru artiştii care le creează sunt opere de artă. Pentru colecţionari sunt piese inedite şi destul de costisitoare. Dar pentru mulţi dintre cei care le caută şi le cumpără semnifică ceva cu totul special: amintirea unui copil pierdut sau chiar un substitut pentru un copil, scrie guardian.co.uk.

Păpuşile „Reborns" au apărut pe piaţă în urmă cu aproximativ un deceniu, dar au fost întâmpinate cu scepticism - erau mult prea asemănătoare cu un copil real, iar pentru mulţi această asemănare era cel puţin bizară. Apoi, încet - încet, au început să „prindă" la public, sfârşind prin a deveni un fenomen, în special în Marea Britanie, SUA, Australia sau, mai nou, Rusia. Au apărut zeci de artişti creatori, denumiţi „reborner", sute de site-uri şi forumuri dedicate, s-au organizat conferinţe şi expoziţii.

Păpuşile „Reborns" sunt create manual, materialul principal fiind vinilul. Apoi, pe structura de bază se adaugă straturi peste straturi de vopsea în ulei până ce suprafaţa capătă o fineţe asemănătoare cu cea a pielii unui bebeluş. Urmează părul, care se aplică fir cu fir, în total aproximativ 20.000. Greutatea păpuşii este stabilită cu precizie pentru ca, atunci când este ţinută în braţe, senzaţia să fie la fel cu cea experimentată când strângi la piept un copil adevărat. Până şi mirosul este identic cu cel al unui nou-născut.

În funcţie de complexitate, realizarea unei astfel de păpuşi poate dura de la câteva săptămâni la jumătate de an, iar preţul poate varia de la 120 la 15.000 de euro.

Opţional, păr natural

Unul dintre cei mai apreciaţi creatori de „păpuşi vii" este Liviana Sirmans, de 65 de ani. În urmă cu un deceniu, Liviana a călătorit din oraşul său din Georgia, SUA, spre Australia, unde avea loc nunta fiului ei, scrie „The Daily Mail", care citează „The Valdosta Daily Times". A fost călătoria care i-a schimbat viaţa într-un mod radical. În Australia a văzut pentru prima dată o păpuşă „Reborn" şi i-a plăcut atât de mult încât s-a dedicat meseriei de „reborner". De atunci a realizat 428 de păpuşi, pe care le-a vândut chiar şi cu 500 de euro bucata.

Cele mai scumpe au fost şi cele mai speciale, cu semne din naştere pe corp sau capabile să lăcrimeze. Şi pentru că cercetările în domeniu au arătat că principalii clienţi sunt femeile care nu pot avea copii, Liviana livrează păpuşile sale împreună cu un certificat de naştere fictiv.

Cel mai neobişnuit client al Livianei Sirmans a fost Brianna Burt, de 8 ani, pentru care a creat o păpuşă folosind părul natural al fetiţei. Şi tot pentru păpuşa Briannei a comandat o pereche de ochi de sticlă tocmai din Germania, de la singura firmă de profil care a fost capabilă să recreeze culoarea ochilor fetei.

15.000 de euro a costat cea mai scumpă păpuşă „Reborn", vândută anul trecut în Marea Britanie.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG