Deputaţii se ceartă pe achiziţia de aparate automate de cafea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţi au aprobat, miercuri, în şedinţa de Birou Permanent, listele de achiziţii şi lucrări pe anul 2009, în valoare totală de 28. 483. 000 lei, discuţiile concentrându-se, potrivit unor participanţi, pe achiziţiile de espresoare şi cărucioare calde pentru farfurii, relatează NewsIn.

Cea mai mare parte a sumei va fi direcţionată către lucrările de intervenţie la instalaţiile de distribuţie din cadrul punctelor de alimentare cu energie electrică. În memorandumul semnat de secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, se arată că instalaţiile electrice sunt proiectate şi montate înainte de 1989 şi nu mai corespund calitativ cerinţelor impuse de ENEL.

O altă serie de intervenţii vizează instalaţiile de aer condiţionat şi de ventilaţie, socotite ca fiind neecologice.

În al treilea rând, fondurile pentru reparaţii vor fi folosite şi pentru intervenţia asupra reţelei de apă care “este necesară datorită vechimii ei, datorită condiţiilor de mediu, datorită colmatării coloanelor de apă rece, caldă şi de încălzire”, după cum se spune în memorandum. O sumă de 40.000 de lei a fost alocată unui studiu de fezabilitate necesar pentru eliberarea de sarcini a terenului pe care urmează să fie construită Catedrala Mântuirii Neamului.

La un moment dat, în timpul şedinţei, secretarul Valeriu Zgonea a părăsit sala Biroului Permanent, iritat de discuţiile referitoare la espresoare şi cărucioare calde pentru farfurii.

Zgonea a spus că deputaţii “se ceartă” pe tema oportunităţi achiziţionării de espresoare pentru Centrul Naţional de Conferinţe, arătând că o astfel de achiziţie ar suscita atenţia presei.

Pe lista de achiziţii pentru Centrul Internaţional de Conferinţe se regăsesc 3 cărucioare calde pentru farfurii, două dulapuri calde mobile, verticale pentru tăvi, 6 espresoare automate pentru cafea, un dulap frigorific, o maşină de turat foietaj cu bandă şi un PC cu imprimantă, pentru care s-au alocat 300.000 de lei din bugetul Camerei.

“A fost o discuţie care viza optimizarea activităţii din unităţile de alimentaţie publică din cadrul Parlamentului şi aici s-au făcut nişte comentarii care pur şi simplu au fost nişte comentarii tehnice asupra necesităţii unor asemenea aparate pentru a micşora timpul de preparare a unei cafele în timp ce un parlamentar solicită în pauza de şedinţă”, a spus Cezar Preda, întrebat despre discuţiile din Biroul Permanent de pe marginea listei cu estimările de mijloace fixe care urmează a fi achiziţionate în 2009.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume