De ce ajung oamenii să urască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atunci când urăsc pe cineva, oamenii caută răul din acea persoană, fără să încerce să o cunoască mai bine FOTO Shutterstock

La întrebarea „Pe cine urăşti?“, de cele mai multe ori răspunsul este „Pe nimeni“. Totuşi, viaţa abundă în observaţii pline de ură, fie pe teme politice, economice, fie pe teme personale. Trecând peste puerilul „te urăsc!“ atunci când lucrurile nu ies cum vrei tu, unii oameni chiar trăiesc sub spectrul negativităţii care se numeşte „ură“.

„Presupunând că aţi observat nemulţumirea «veninoasă» aruncată de oameni peste tot, poate că ar fi folositor să privim cu atenţie ce înseamnă să urăşti şi ura, în general“, ne îndeamnă Russel Bishop, blogger la „The Huffington Post“.

Premiza este că ura şi orice formă de gândire negativă provin din „dialogul cu sinele“ şi nu din „dialogul cu sufletul“. Sinele a fost dezinformat de opinii limitate, de experienţe negative şi, în ultimă instanţă, de temerile şi lipsa de înţelegere a propriei vieţi.

Freud credea că starea eului caută să distrugă sursa propriei nefericiri. Sfântul Augustin şi Toma de Aquino considerau ura „un păcat“ deoarece se confundă acţiunea cu persoana care acţionează. Aquino, în „Summa Theologica“, a stabilit un curs al raţiunii care a fost simplificat în zilele noastre de cuvintele „urăşte păcatul, nu păcătosul“. René Decartes spunea că ura provine din faptul că ceva merge rău şi asta se adaugă unei dorinţe copleşitoare de a scăpa de ceea ce merge rău.

Cunoşti cu adevărat persoana pe care o urăşti?

Abraham Lincoln n-a scris vreun tratat despre ură dar a avut câteva maxime care sugerează cum să depăşeşti un astfel de moment: „Dacă vei căuta răul în oameni şi te aştepţi să-l găseşti, cu siguranţă că o să-l găseşti“ şi „Nu-mi place omul ăla. Trebuie să-l cunosc mai bine“.

„Lumea este acum atât de conectată, dar în realitatea atât de separată prin „tweet-uri, postări pe Facebook şi, de fapt, prin lipsa oricărui contact uman. Să-ţi petreci timpul cunoscând cu adevărat pe cineva este o artă pierdută“, crede Russel Bishop. Martin Luther King spunea: „Oamenii se urăsc unii pe alţii din cauză că le e frică unii de alţii; nu se cunosc din cauză că nu pot comunica; nu pot comunica pentru că sunt separaţi“.
Russel Bishop se întreabă cum scăpăm de separare. Cum eliminăm diferenţele dintre oameni fără a recurge la invective şi incriminări? Cum pot conduce aceste invective şi incriminări spre orice fel de reconciliere, cooperare sau câştig reciproc?

Cauţi răul din oameni?

Haideţi să transformăm răspunsul la această întrebări şi să-l facem extrem de personal. Dacă vă treziţi că urâţi pe cineva pe care chiar îl cunoaşteţi şi nu urâţi doar o reprezentare vagă a acelei persoane, atunci gândiţi-vă dacă aţi petrecut un pic mai mult timp să cunoaşteţi persoana din spatele comportamentului. Mai mult ca sigur că v-aţi comportat ca persoana din primul citat al lui Lincoln şi aţi găsit răul pe care vă aşteptaţi să-l găsiţi.

Martin Luther King a oferit şi el soluţia unui astfel de comportament: „Întunericul nu poate distruge întunericul, numai lumina poate face asta. M-am decis să rămân la dragoste pentru că ştiu că numai dragostea este singurul răspuns la problemele umanităţii. Ura nu poate distruge ura, numai dragostea poate face asta“.

O provocare personală

Cum putem contribui la aspiraţiile înalte dar practice ce reies din mesajele lui King şi ale lui Lincoln? Deşi nu avem un impact prea mare în lumea politică sau economică, ce spuneţi de prieteni, cunoştinţe şi viaţa de zi cu zi? Provocarea dată este să încercaţi, timp de o săptămână, o campanie a iubirii, lăsând la o parte tendinţa de a judeca sau a-i condamna pe ceilalţi.  
 

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”