Curiozităţi despre vise: care este cea mai bună metodă de a ne aminti ce am visat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curiozittăţi despre vise FOTO mirror.co.uk

Curiozităţi despre vise. Despre ce se întâmplă în timpul somnului nu se ştiu foarte multe lucruri. Specialiştii au reuşit însă să emită câteva teorii interesante.

Despre somn se zice că este un mod de a procesa, aranja şi „depozita“ evenimentele de peste zi, iar multe studii susţin această teorie. „Imaginaţi-vă creierul ca pe un al doilea stomac. Noaptea, creierul înghite, metaforic vorbind, digeră şi transmite informaţii. La fel ca şi stomacul, are şi un sistem de eliminare. Ce reţine creierul devine parte din personalitatea noastră. Visele sunt un fel de sistem digestiv al creierului“, este de părere Rubin Naiman, psiholog clinician specializat în somnologie şi medicina viselor de la Universitatea din Arizona, SUA. „Huffington Post“ a realizat o listă cu lucruri neştiute despre vise. 

Curiozităţi despre vise: visăm toată noaptea

Se spune că visele au loc doar în etapa somnului numită „REM” (n.r. – rapid eye movement sau mişcarea rapidă a ochilor). Cu toate acestea, studiile lui Naiman au arătat că, de fapt, visele au loc în toate etapele somnului. În timpul somnului REM suntem mai conştienţi de vise, spre deosebire de non-REM, însă „dacă nu vezi visul, nu înseamnă că nu e acolo”, spune Naiman. Pe măsură ce noaptea înaintează, perioadele de somn REM se lungesc, aşa că multe dintre visele noastre au loc în ultima treime a nopţii. 

Curiozităţi despre vise: insectele şi peştii nu au somn REM

Deşi unele vise au loc în afara etapei REM, identificarea acestei perioade a somnului la alte specii este foarte grea. Toate mamiferele şi reptilele, chiar şi anumite păsări, trec prin stadiul REM, aşadar este posibil să şi viseze, notează „Popular Science”.

Curiozităţi despre vise: n-o să-ţi aminteşti visul dacă alarma ceasului te trezeşte forţat

Atunci când „trauma” sunetului de la alarma ceasului ne forţează să intrăm în lumea reală, este posibil să uităm ce am visat. Cel mai bun mod de a-ţi aminti visele, ne sfătuieşte Naiman, este să te trezeşti treptat, în timpul a câteva minute şi să nu încerci din greu să te agăţi de amintirea viselor. „Dacă alergi după un vis, cel mai probabil va fugi de tine”, spune psihologul.

Curiozităţi despre vise: corpul reacţionează la vise ca şi cum ar fi treaz

Nu ţi s-a întâmplat să te trezeşti supărat pe cineva pentru ceva ce a făcut într-unul din visele tale? Nu ţi-ai dat seama că dacă îi spui persoanei de ce eşti supărat pe ea, o să pari nebun? Însă, din punct de vedere biologic, e normal ca sentimentele din vis să vină după tine în realitate. „Experienţele din vis se înregistrează în corp şi în creier aproape la fel ca cele reale”, spune Naiman. Tensiunea sanguină şi bătăile inimii se pot înteţi, la fel ca într-o situaţie  stresantă reală, ajutând la înregistrarea acestor experienţe emoţionale ale visului.

Curiozităţi despre vise: visul are loc în timp real

În ciuda mitului care spune că visele au loc într-o fracţiune de secundă, în realitate visele pot dura 20, 30 şi chiar 60 de minute. Durata viselor este de doar câteva minute doar la începutul nopţii, când perioadele REM sunt mai scurte. Pe măsură ce înaintăm în noapte, perioadele REM se lungesc, şi la fel şi visele.

Curiozităţi despre vise: coşmarurile nu dau naştere doar sentimentului de frică

Visele rele sunt înspăimântătoare, dar există şi alte emoţii implicate în „trăirea” unui asemenea coşmar. Cercetătorii au studiat jurnalele de vise a 331 de participanţi la studiul şi au descoperit că multe coşmaruri sunt stăpânite de sentimente de eşec, de îngrijorare, confuzie sau tristeţe şi vină. Cercetătorii au mai descoperit că bărbaţii au vise urâte concentrate pe agresivitate, violenţă, iar visele femeilor se concentrează pe conflictele din relaţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi