Cum să fii mai motivat şi mai productiv: sfaturi de la cei mai apreciaţi scriitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă mereu îţi propui anumite obiective, dar îţi este greu să găseşti motivaţia necesară pentru a le duce la bun sfârşit, încearcă să te ambiţionezi urmând sfaturile unora dintre cei mai apreciaţi scriitori din lume.

Dacă simţi că ai nevoie de un impuls suplimentar pentru a găsi inspiraţia necesară pentru atingerea celor mai noi rezoluţii, cei mai cunoscuţi autori te ajută în acest sens cu citate care au ajuns deja celebre. Fie că vorbim de Emily Dickinson, Sylvia Plath sau J.K. Rowling, fiecare dintre aceştia vor reuşi să îţi crească motivaţia prin cuvintele lor.

„Amatorii stau şi aşteaptă inspiraţie, ceilalţi pur şi simplu se ridică şi se apucă de treabă“ - Stephen King

„Corpul este o maşină, dar mintea este şoferul său. Trebuie să-ţi conduci cât mai bine mintea pentru ca aceasta să te ajute să-ţi atingi obiectivele“ - Ayn Rand

„Norocul nu vine întâmplător, este trudă; un zâmbet preţios trebuie câştigat“ - Emily Dickinson

„Lucrează la un computer care este deconectat de la internet“ - Zadie Smith

„Singurul lucru pe care îl ai şi nimeni altcineva nu îl are eşti char tu. Vocea, mintea, povestea sau viziunea ta. Deci, scrie, desenează, construieşte, joacă-te şi trăieşte aşa cum numai tu poţi“ – Neil Gaiman

„Cel mai mare duşman al creativităţii este lipsa încrederii în sine“ - Sylvia Plath

„Unele eşecuri în viaţă sunt inevitabile. Este imposibil să trăieşti fără să greşeşti într-un anumit punct, cu excepţia cazului în care trăieşti atât de precaut încât ai putea la fel de bine să nu trăieşti deloc, caz în care oricum greşeşti“ - J.K. Rowling

„Tu poţi, ar trebui să faci, iar dacă eşti suficient de curajos pentru a începe, vei reuşi“ - Stephen King

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort