Vlad Păunescu şi Zoe Petre, în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Păunescu este membru al Consiliului de conducere al ICR.   FOTO: Mediafax

Senatorii din comisiile reunite pentru cultură şi politică externă au avizat favorabil, luni, candidaturile a paisprezece persoane propuse ca membri ai Consiliului de conducere al ICR, printre care Vlad Păunescu şi Zoe Petre. Voturi negative au primit Ştefan Mitroi, propus de PSD, şi Ulpiu Vlad, propus de Uniunea compozitorilor şi muzicologilor, conform Mediafax.

Membrii celor două comisii parlamentare pentru cultură şi politică i-au audiat pe candidaţii propuşi de grupurile parlamentare şi de asociaţiile şi uniunile de creatori din România pentru calitatea de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR).

Secretarul Comisiei pentru cultură din Senat, Radu F. Alexandru, a explicat că grupul PSD propusese trei candidaţi în loc de doi, astfel că senatorii au respins candidatura scriitorului şi jurnalistului Ştefan Mitroi.

Potrivit acestuia, asociaţiile şi uniunile de creaţie au transmis pentru validare opt propuneri pentru şapte posturi, senatorii din cele două comisii respingând candidatura muzicianului Ulpiu Vlad, care nu s-a prezentat la audiere.

Astfel, candidaţii propuşi de grupurile parlamentare care au primit aviz favorabil sunt scriitorul Demeny Peter  din partea UDMR, scriitorul Adriana Popescu şi producătorul de film Vlad Păunescu de la PNL, sociologul Octavian Mihail Sachelarie şi sculptorul Florin Codre (PSD), istoricul Zoe Petre (PNL) şi criticul de artă Ruxandra Garofeanu (UNPR).

Dintre propunerile de candidaturi făcute de uniunile de creatori au fost acceptate cele ale violonistului Ştefan Gheorghiu (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), scriitorul Mihai Zamfir (Uniunea Scriitorilor din România), arhitectul Viorica Curea (Uniunea Arhitecţilor din România), prozatoarea Aurelia Corbeanu (Uniunea Teatrală din România), Cristian Russu (Uniunea Artiştilor Plastici din România), editorul Gheorghe Arsene (Asociaţia Editorilor din România) şi regizorul Laurenţiu Damian (Uniunea Cineaştilor din România).

Ulterior, plenul Senatului îi va numi pe membrii Consiliului de conducere al ICR.

Conducerea ICR s-a schimbat pe 11 septembrie, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei. Acesta a fost propus de PNL, care a solicitat plenului Senatului un vot, fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate. Andrei Marga a fost anterior ministru de Externe, din mai până în august, anul acesta, dar şi ministru al Educaţiei, în perioada 1997 – 2000.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei