Viitorii laureaţi ai Nobelului pentru literatură, aleşi de un juriu căruia i se alătură cinci membri din afara Academiei Suedeze, pentru „recăpătarea încrederii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kazuo Ishiguro, scriitorul care a primit premiul Nobel pentru Literatură în 2017                                             FOTO: captură Youtube/Nobel Prize

Două premii Nobel pentru literatură vor fi acordate în acest an, după ce, în anul 2018, Academia Suedeză s-a aflat în mijlocul scandalului iscat de  acuzaţiile conform cărora Jean-Claude Arnault, soţul Katarinei Frostenson, poetă şi membră a academiei, ar fi hărţuit sexual mai multe femei.

Premiul Nobel pentru literatură nu a fost decernat pentru prima dată din 1949, după ce Academia Suedeză, instituţia care alege câştigătorii, s-a aflat în mijlocul unui scandal sexual. În urma anchetei demarate, fotograful Jean-Claude Arnault a fost condamnat la închisoare pentru viol.

Fundaţia Nobel, cea care execută testamentul lui Alfred Nobel, a transmis marţi, că „paşii pe care Academia Suedeză i-a făcut şi pe care intenţionează să îi facă vor crea oportunităţi bune pentru recăpătarea încrederii”, citează  The Guardian.  

În ceea ce priveşte premiul, cea mai mare schimbare, mai scrie cotidianul britanic, este că vor fi numiţi cinci membri independenţi, din afara academiei, care îi vor ajuta pe membrii academiei să îşi aleagă laureaţii Nobel „pentru următorii câţiva ani”. Felul în care este ales câştigătorul premiului Nobel în literatură a rămas un secret bine păzit. Ceea ce se ştie este că aproximativ 200 de nominalizări sunt analizate de Academia Suedeză în februarie, pentru ca ulterior, să se decidă o listă scurtă în mai.

Arhivele în care se regăseşte motivaţia detaliată a juriului se deschid pentru public doar după 50 de ani de la eveniment, mai informează The Guardian.

Secretarul permanent al Academiei Suedeze Anders Olsson anunţa în martie 2018 amânarea acordării premiului Nobel, punctând că, din cauza scandalului în care era implicată, organizaţia avea nevoie să se concentreze pe „redobândirea încrederii publice”.  

După izbucnirea scandalului, Fundaţia Nobel a criticat academia pentru că „a cultivat o cultură închisă pe o perioadă întinsă de timp”. Totuşi, marţi, prin intermediul unei declaraţii, a lăudat academia spunând că vocile din exteriorr „vor adăuga noi şi valoroase perspective” juriului. 

Scandalul amânării Nobelului

În noiembrie 2017, ziarul suedez Dagens Nyheter publica mărturiile a 18 femei care îl acuzau pe fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul Katarinei Forstenson, de hărţuire sexuală. 

Pe lângă acuzaţiile de hărţuire sexuală, Arnault a mai fost acuzat şi că ar fi dezvăluit mai devreme numele câştigătorilor Nobel din ultimii şapte ani. Fotograful a negat însă toate acuzaţiile. Anul trecut, la scurt timp după izbucnirea scandalului, trei membri din cei 18 care formează juriul care selectează laureatul Nobelului pentru literatură, au demisionat, protestând împotriva deciziei ca soţia fotografului să nu fie exclusă din juriu.

Pe 1 octombrie 2018,  Arnault a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru violarea unei femei de două ori, în 2011.

„Acuzatul a fost găsit vinovat de viol, comis în noaptea dinspre 5 spre 6 octombrie 2011”, a anunţat tribunalul de la Stockholm. De asemenea, conform aceleiaşi surse, victimei i s-ar fi acordat „compensaţie pentru daune”, Arnault fiind nevoit să plătească aproximativ 12.000 de dolari.

Demisia soţiei lui Arnault 

La începutul acestui an, poeta Katarina Frostenson, soţia lui Jean-Claude Arnault, a demisionat din postul său din cadrul Academiei Suedeze. Conform unei investigaţii, Frostenson ar fi dezvăluit numele câştigătorilor, conform Reuters. Poeta a negat însă că ar fi încălcat regulile de confidenţialitate.

În urma unei înţelegeri între Academie şi Frostenson, instituţia a decis să îi plătească acesteia o pensie lunară de aproximativ 1.400 de dolari, precum şi o subvenţie pentru chirie. 

Katarina Frostenson alege acum să părăsească Academia Suedeză”, se arată într-o declaraţie. 

Katarina Frostenson şi Jean-Claude Arnault (Foto: The Times)

 

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie