VIDEO Victor Wooten, unul dintre cei mai mari basişti din lume, vine în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanul Victor Wooten, câştigătorul a cinci premii Grammy, va cânta în premieră la Bucureşti pe 23 octombrie, pe scena Sălii Radio, în cadrul seriei de concerte Jazz Night Out, organizate de Twin Arts.

Victor Wooten a învăţat să cânte la chitara bass de foarte de mic, pentru că fraţii săi aveau nevoie de un basist pentru formaţia lor. „Am învăţat să cânt la bas în acelaşi timp în care învăţam să vorbesc” - a declarat el într-un interviu, şi nu era o exagerare. La cinci ani, avea primul său concert, ca basist în trupa fraţilor săi.

A urmat o carieră extraordinară: a intrat în topul Billboard împreună cu trupa Béla Fleck and the Flecktones, şi-a pus semnătura pe 29 de albume, a cântat împreună cu Stanley Clarke şi Marcus Miller, iar revista Rolling Stones l-a inclus în topul celor mai buni basişti ai tuturor timpurilor. Pe lângă cele cinci premii Grammy câştigate, Victor Wooten a fost recompensat de trei ori cu distincţia “Bass Player of the Year”, fiind singurul muzician care a primit această distincţie mai mult de o dată.


Victor Wooten va concerta la Sala Radio împreună cu  fratele său, Elijah ’Regi’ Wooten (chitară), alături de  Karlton Taylor (clape), Derico Watson (tobe) şi vocalista Krystal Peterson. Biletele pentru acest eveniment costă, în funcţie de categorie, 85, 125 sau 145 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”