VIDEO Mari concerte în Festivalul „Enescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Melomanii se pot bucura săptămâna aceasta de concerte susţinute de London Symphony Orchestra şi The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra. Dirijori precum Valery Gergiev, Cristian Mandeal, Horia Andreescu şi Christian Zacharias vor coordona mari orchestre ale lumii, la Festivalul „George Enescu“.

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu" este în plină desfăşurare. Între 1 şi 25 septembrie au fost programate peste 160 de evenimente artistice, dintre care 90 de concerte şi spectacole, cu participarea a aproape 100 de solişti şi 65 de ansambluri.

Astăzi, de la ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti va prezenta „Lohengrin", creaţia lui Richard Wagner, un spectacol care îi are pe afiş pe tenorul Johan Botha, unul dintre cei mai mari solişti lirici din lume, şi pe soprana de origine americană Emily Magee. La pupitrul de dirijor se va afla Cristian Mandeal.

În memoria unui mare dirijor

De la ora 19.30, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich din Viena, dirijată de Heinz Karl Gruber, va prezenta la Ateneul Român lucrări de H.K. Gruber, B. Britten şi K. Weill.

Mâine, de la ora 19.30, Orchestra Filarmonicii „Banatul" din Timişoara şi Corul Filarmonicii din Arad au pregătit la Ateneul Român Simfonia nr. 5 în Re Major de George Enescu. Joi, 8 septembrie, de la ora 19.00, în Sala „Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune, va avea loc spectacolul multimedia „In Memoriam Marin Constantin", cu participarea Corului Naţional de Cameră „Madrigal". Pe lângă dirijorul Voicu Popescu, pe scenă vor mai urca actorii Rodica Mandache şi Victor Rebengiuc şi dansatorii Monica Petrică şi Răzvan Mazilu. Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, a decedat la începutul acestui an.

Un concert excepţional, programat de la ora 19.30 şi susţinut de London Sym­phony Orchestra, va închide seara de joi, la Sala Mare a Palatului. Dirijorul Horia Andreescu şi violonista Nicola Benedetti vor fi vedetele serii. Născută în Scoţia, dar de origine italiană, violonista este una dintre cele mai creative artiste din Marea Britanie. Vinerea este o zi cu multe concerte spectaculoase. De neratat este cel de la Ateneul Român, pe care îl va susţine, începând cu ora 22.30, Orchestre de Chambre de Laussane. Dirijor şi solist va fi celebrul pianist Christian Zacharias.

Alte evenimente la festival!

Astăzi, ora 17.00,
Sala „Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune, Bucureşti - Filarmonica de Stat „Transilvania" Cluj-Napoca. Dirijor: John Axelrod. Din program: I. Fedele, G. Enescu.

Mâine, ora 19.00, Sibiu, Teatrul Naţional „Radu Stanca" - Baletul Naţional din Chile - „Noche Bach", coregrafia: Gigi Căciuleanu. Muzică : Johann Sebastian Bach

Joi, 8 septembrie, ora 19.00, Târgu-Mureş - Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş. Dirijor : Cristian Lupeş.

Vineri, 9 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român, Bucureşti - Korean Chamber Orchestra. Dirijor: Min Kim.

Sâmbătă, 10 septembrie, ora 17.00, Ateneul Român - Saint Martin in the Fields. Dirijor şi solist: Murray Perahia. Din program: G.F. Händel, W.A. Mozart, J. Haydn.

Duminică, 11 septembrie,
ora 19.30, Sala Mare a Palatului - The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra. Dirijor : Valery Gergiev. Din program: R. Wagner, A. Scriabin, R. Strauss.

George Enescu, între muzică şi viaţă

Monica Andronescu

Volumul „George Enescu. Viaţa şi muzica" de Noel Malcolm va fi lansat astăzi, la librăria Humanitas Kretzulescu, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa Laura Manolache, directorul Muzeului Naţional „George Enescu" şi compozitorul Dan Dediu, alături de violonistul Gabriel Croitoru şi de dramaturgul Vlad Zografi, reprezentantul Editurii Humanitas. Lansarea marchează împlinirea a 130 de ani de la naşterea muzicianului, lucrarea încercând să aducă în prim-plan perioada de final a creaţiei sale.

Studiul lui Noel Malcolm, cel mai bun cunoscător britanic al operei lui George Enescu, doreşte să pună în lumină atât personalitatea muzicală a artistului, cât şi caracterul lui fără cusur, subliniind latura de compozitor, adesea umbrită de calităţile sale de mare violonist şi dirijor. Prefaţa volumului este semnată de Yehudi Menuhin, celebrul muzician care i-a fost discipol lui Enescu.

„O fiinţă extraordinară"

Cuvintele lui Menuhin îi evocă cel mai bine personalitatea: „Deşi eu sunt acum mai bătrân decât era Enescu atunci când a murit şi, deşi nu l-am văzut pe omul acesta copleşitor de mai bine de 30 de ani, rămâne pentru mine cea mai extraordinară fiinţă omenească, cel mai mare muzician şi cea mai puternică influenţă exercitată vreodată asupra mea".

Malcolm încearcă să restabilească echilibrul, dedicând pagini întregi biografiei ultimilor ani ai lui Enescu. Acei ani în care era chinuit în aceeaşi măsură de exil, căci a refuzat pactul cu regimul comunist, şi de boală. O boală care i-a afectat grav auzul, în aşa fel încât să nu mai poată deosebi un bemol de un diez, şi despre care, în marea lui mândrie, a refuzat vreodată să vorbească.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget