VIDEO Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă la Bucureşti, sâmbătă seară, de către delegaţia Patriarhiei Române, urmând să fie împărţită în toată ţara credincioşilor care vor fi prezenţi în biserici la slujba de Înviere.

În jurul orei 18.45, pe Aeroportul „Henri Coandă” a aterizat aeronava care a adus de la Ierusalim Lumina Sfântă, ce va fi împărţită milioanelor de credincioşi în această noapte.

Lumina aprinsă la Sfântul Mormânt a fost preluată de o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a adus-o la Bucureşti cu un avion închiriat.

La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni au aşteptat reprezentanţi ai protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureştilor şi ai celorlalte eparhii ale Patriarhiei Române, care vor lua Lumina pentru celelalte zone ale ţării, pentru a o împărţi credincioşilor la slujba de Înviere. De asemenea, Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de Patriarhul Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală. 

Delegaţia BOR participă pentru a zecea dată consecutiv la slujba Sfintei Lumini de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este considerată cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

Mai multe pentru tine:
Rapid fuge după Botoșani! Bătaia pentru primul loc în Superligă, o afacere moldoveano-giuleșteană
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ciucu face bilanțul promisiunilor nerealizate de foștii primari ai Capitalei: „Rușinea e prea mare ca să promit cai verzi pe pereți”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO