VIDEO Cronica unui viol

Filmul „Caravana cinematografică“ este inspirat din nuvela publicată de Ioan Groşan în 1985, o piesă clasică a prozei optzeciste. Departe de a fi o poveste despre farmecul discret al cinematografului, filmul lui Titus Muntean urmăreşte felul în care propaganda ideologică ia în stăpânire viaţa unei colectivităţi.

Într-un sat de munte izolat, sosesc doi activişti de partid, însărcinaţi cu proiectarea unui film sovietic de propagandă. Confruntat cu ruralismul României profunde şi cu încăpăţânarea primitivilor ei locuitori, „tovarăşul" Tavi îşi vede, pentru prima oară, pusă la încercare metodica construirii lumii noi, învăţată în mod mecanic la şcoala de partid.

Mai citeşte şi:

Proiecţii speciale la TIFF 2010

Ca-ntr-un mecanism buñuelian, proiecţia este amânată din diverse motive, iar când, în sfârşit, are loc, produce un efect contrar celui scontat: pe principiul „intrării trenului în gară", nebunul satului este scuturat de o criză provocată de păcănitul mitralierelor.

Colac peste pupăză, mai intervine şi demonul Eros. Activistul o doreşte pe frumoasa bibliotecară a satului (jucată de Iulia Lumânare), dar este un analfabet incapabil să se exprime altfel decât în lozinci mobilizatoare. Înfruntarea dintre utopist şi evazionistă va avea un final tragic, prefigurând raptul total al României de către bolşevici.

Satiră de tip ceh

Titus Muntean urmează până la un punct linia folosită de Ioan Groşan în nuvela inspiratoare, de satiră subtilă a absurdului totalitar (aproape stilistic de umorul ceh, practicat atât în literatură, cât şi în film).

Umorul, cât este, vine din impactul ciocnirii dintre cele două lumi: cea a sătenilor, care „se ţin locului", şi cea, absurdă şi mecanică, a activiştilor de partid, „lume ce gândea în sloganuri şi vorbea în lozinci". Discursul propagandistic nu-i poate rezolva, însă, activistului Tavi (creionat cu siguranţă pe ecran de Dorian Boguţă) şi problemele libidinale.

Regizorul-scenarist simte, totuşi, nevoia să dea un final mai brutal poveştii, parcă pentru a sublinia oroarea din spatele acesteia. Scriitorul Ioan Groşan, care mărturiseşte că nu a văzut încă filmul, nu este deranjat de această modificare: „I-am dat de la început toată libertatea regizorului. Important este dacă ceea ce a ieşit este artistic reuşit".

Groşan îşi aminteşte pentru „Adevărul" cum a scris, în anii '80, nuvela: „Toate romanele care se axau pe acea epocă, a «obsedantului deceniu», o vedeau într-o lumină neagră, oribilă. Eu, care n-o trăisem, am privit-o mai satiric, umoristic chiar, nu am văzut lucrurile cu încrâncenare. Am încercat să prezint şi umanitatea activistului. Erau zorii «obsedantului deceniu», ceea ce aduce caravana este, de fapt, ideologia, propaganda, semn că arta va deveni în întregime una propagandistică. Nu am întâmpinat nicio problemă la publicare".

Un deceniu obsedant

După excelentul debut cu „Examen", din 2003, care „scana" magistral nucleul putred al regimului lui Ceauşescu şi felul în care tinerii din 2000 se raportează la acest trecut împovărător, Titus Muntean merge acum mai adânc şi sondează - printr-un film în general reuşit - „violul" prin care bolşevicii au devenit stăpânii României.

„Caravana cinematografică", alături de „Portretul luptătorului la tinereţe", de Constantin Popescu (prima parte a unei proiectate trilogii despre rezistenţa anti-bolşevică), arată un nou posibil trend al filmelor „noului val": după ce, în anii din urmă, au abordat subiecte din timpul Revoluţiei sau al „erei" Ceauşescu, acum radiografiază anii '50, perioada în care comunismul a luat, treptat, în posesie întreaga ţară.