Vai de cultura noastră: jucăm piese la fereastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actori ai Teatrului Nottara au oferit, marţi seară, publicului momente dintr-un spectacol prin geamurile uşilor de la intrare, iar spectatorii au urmărit reprezenţia de pe trotuarul Bulevardului Magheru.

„Spectatorii-s pe Magheru, doar dacă nu vine geru'“. Se pot face versuri pe marginea iniţiativei Teatrului „Nottara“ de a juca un spectacol prin fereastră.Timp de o jumătate de oră, publicul a putut să asiste la o reprezentaţie inedită a spectacolului „Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti“, privind de pe trotuarul din faţa teatrului, prin uşile de sticlă ale clădirii. Afost o punere în scenă inedită „pentru a nu-i pune în pericol“ pe cei care vor să vadă spectacole în clădirea cu bulină roşie.

Lege buclucaşă

„Este o formă de protest să spunem artistic, în care nu ne luptăm, dar încercăm să atragem atenţia autorităţilor că este timpul să facă modificările acelei legi buclucaşe, care ne-a scos în stradă, modificări necesare, astfel încât să se poată purcede la consolidări“, a declarat, costumată într-o ţinută de epocă, Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara. 

Spectacolul jucat marţi seară pe proprie răspundere de actorii Teatrului Nottara, în holul clădirii, a stârnit interesul câtorva trecători, care s-au oprit pentru câteva momente pentru a admira, prin uşile de sticlă, jocul actorilor, chiar dacă pe alocuri numărul jurnaliştilor prezenţi l-a întrecut pe cel al spectatorilor. Câţiva mucaliţi comentau pe marginea drumului, spunând că actorii au ajuns să joace „în vitrină”, făcând referire la „show-urile” din celebrul Red District din Amsterdam. Şi pentru că mai multe televiziuni de ştiri au vrut să transmită în direct o parte din spectacol, actorii au fost nevoiţi să reia de două ori unul dintre numerele de dans, pentru a putea ilustra live şi telespectatorilor protestul artistic.

Dans şi cântec, în holul teatrului

Ideea şi alegerea fragmentelor din acest spectacol regizat de Diana Lupescu a aparţinut actorului Cristian Nicolaie. Fiind o producţie dinamică, aceasta nu a suferit de pe urma migrării în acest spaţiu de intrare, aşa că actorii Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Crenguţa Hariton, Cristian Nicolaie, Raluca Gheorghiu şi Alexandru Mike Gheorghiu au cântat şi dansat ca şi cum ar fi fost pe o scenă reală.

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea de la sediul din Bulevardul Magheru pe 23 noiembrie 2015, în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Prin evenimentul desfăşurat marţi seară, Teatrul Nottara s-a alăturat vecinilor săi de la Galeria Simeza, cu sediul tot pe Bulevardul Magheru, care au iniţiat proiectul "Arta la fereastră". 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"