Un tablou despre care se crede că a fost pictat de Tiţian, descoperit într-o biserică din Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tablou decolorat care a fost expus într-o biserică din Anglia mai mult de 100 de ani este atribuit maestrului renascentist Tiţian, scrie BBC.

„The Last Supper” a fost un cadou pentru biserica St Michael and All Angels din Ledbury (Herefordshire), în 1909.

Istoricul de artă Ronald Moore este de părere că a descoperit semnătura lui Tiţian pe pânză în timpul lucrărilor de restaurare.

„Mereu a avut un aer de Tiţian, dar nu am putut să identific... acum avem o descoperire”, a spus el.

Biserica a apelat la Moore, în urmă cu trei ani, pentru a face o cercetare în cazul tabloului de dimensiuni mari (cu peste 3,6m lăţime) şi pentru a-l restaura. De atunci, el şi asistenta sa Patricia Kenny au petrecut 11.000 de ore încercând să stabilească legătura cu artistul veneţian din secolul 16.

Tiziano Vecellio, cunoscut ca Tiţian, a fost cel mai important pictor al Şcolii Veneţiene şi unul dintre cei mai mari artişti renascentişti italieni.

Moore a declarat că descoperirea sa, a unei inscripţii sub desen, făcută de mână, indică faptul că este doar ceva ceea ce „un pictor mare” ar fi făcut.

Folosindu-se de lumină ultravioletă, el a descoperit semnătura lui Tiţian în partea de jos din stânga tabloului. În plus, faţa unuia dintre apostoli se potriveşte cu cea a lui Tiţian. Doi băieţi din tablou seamănă cu doi dintre copiii lui Tiţian şi, pe baza unor analize, Moore crede că tabloul a fost modificat pentru a fi un fel de portret de familie.

Moore a spus că pictura a fost comandată de o mănăstire din Veneţia cu câţiva zeci de ani înainte de a fi finalizată, în 1576, anul în care Tiţian a murit.

„Era un artist foarte popular şi ocupat şi cred că nu a avut vreodată timp să lucreze la el şi să îl finalizeze. Când Tiţian a murit, molima făcea victime şi cred că asta l-a influenţat pe fiul lui să transforme tabloul într-un portret de familie”, a mai spus el.

Tiţian avea un atelier mare în Veneţia, unde artiştii şi scriitorii se adunau, iar Moore a menţionat că alţi doi sau trei artişti ar fi putut lucra la această pictură.

„Deşi a iniţiat conceptul cu fiul lui, nu înseamnă că l-a pictat în întregime sau că a realizat mare parte din pictură. Partea interesantă este că acesta este un tablou nedescoperit din atelierul lui Tiţian”, a completat Moore.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!