Un preot, despre melodia trupei Taxi: Să analizăm mai bine cât de ortodocşi suntem noi în realitate

"E nedrept ce dimensiune apocaliptică s-a dat videoclipului formaţiei Taxi, care nu s-a exprimat împotriva Ortodoxiei şi nici împotriva Catedralei neamului, ci au criticat satiric un duh al lipsei de smerenie, de cuminţenie, de bună măsură care încă ne bântuie", spune preotul Daniel Vraciu, care slujeşte la Biserica Sfinţii Voievozi din Capitală.

Preotul Daniel Vraciu, care slujeşte alături de preotul Constantin Coman, la Biserica Sfinţii Voievozi, din zona Griviţei din Bucureşti, are o aplecare aparte spre cultură si artă. Fiul său, Ioan, cântă la chitară, fiind pasionat împreună cu tatăl său de muzica de calitate. Părintele Daniel Vraciu, care are blog şi pe platforma adevarul.ro, comentează polemica din jurul melodiei trupei Taxi.

"E nedrept ce dimensiune apocaliptică s-a dat videoclipului formaţiei Taxi, care nu s-a exprimat împotriva Ortodoxiei şi nici împotriva Catedralei neamului, ci au criticat satiric un duh al lipsei de smerenie, de cuminţenie, de bună măsură care încă ne bântuie, deşi acesta ar fi trebuit să dispară, ar fi trebuit să fie deja exorcizat de suferinţa neamului acesta din timpul perfidului diavol roşu, comunismul, care ne-a subjigat şi întemniţat libertatea, demnitatea şi valorile în anii plumburii din urmă.

Părintele Daniel Vraciu (foto centru) E adevărat că a vorbi de smerenia altuia este o dovadă de lipsă de smerenie a ta, însă, aşa cum ne învaţă părinţii sfinţi ai Ortodoxiei trebuie să vedem în greşeala celuilalt propria noastră greşeală care l-a adus pe fratele nostru în greşeală.

Prin urmare trebuie avută în vedere motivaţia realizării oricărui lucru, nu realizarea în sine cu orice preţ, pentru că, iată, preţul construirii Catedralei neamului, nu ca şi construcţie în sine, ci ca ceea ce se vrea să reprezinte şi cum, este...moscheia, care se vrea a fi cea mai grandioasă, cea mai importantă...imagine în oglindă a Catedralei neamului cu care noi ortodocşii vrem să ne mândrim, pentru că biserici în care să ne rugăm lui Dumnezeu avem.

Să nu cădem în capcana vrăjmaşului diavol să ne mândrim că suntem ortodocşi şi ce valori grozave avem noi, pentru că tot mândrie se cheamă, păcatul cel mai amendat de Dumnezeu.

Să analizăm mai bine cam cât de ortodocşi suntem noi în realitate, în realitatea sinelui nostru, pentru că la vedere reuşim să părem a fi suficient de ortodocşi, cât ni se pare nouă că e de ajuns să fim.

Acelaşi duh comunistoid animă pe mulţi dintre noi, asociaţiile, ONG-urile, partidele politice şi oamenii din structurile lor, ”oamenii de bine”, fundaţiile umanitare, instituţiile statului, serviciile specializate ale Bisericii, parohiile, în preajma sărbătorilor când brusc ne aducem aminte de copiii abandonaţi, de săraci, de bătrânii neputincioşi, când se organizează, evenimente şi festivităţi, multe dintre ele asemănându-se izbitor cu ”mult îndrăgita” Cântarea României, o fantomă a comunismului care se pare că e încă vie în tendinţele noastre de a cânta pe cineva.

Îndrăznind o parafrazare forţată şi poate exagerată a lui Hristos, aş spune ”Lăsaţi copiii în pace!”. Să nu ne mai folosim de inocenţa şi naivitatea lor pentru a ne satisface noi ideologiile, oricare ar fi acestea.

Dacă ne interesează soarta tuturor celor defavorizaţi să o facem în tăcere, discret, ”fără să ştie dreapta ce face stânga”, ca să nu îngroşăm rândul ipocriţilor, care umplu cu prisosinţă istoria.

Ce stă la baza motivaţiei noastre? Bucuria copiilor sau imaginea noastră de "făcători ", de prea făcători, de care să fim mulţumiţi că o avem şi pe care ne străduim să o construim cu osârdie.

Tot bunii noştri sfinţi părinţi ne învaţă să ne lăudăm cu neputinţele, nu cu realizările victorioase care de fapt  nu ne aparţin decât în măsura în care Dumnezeu se milostiveşte de noi să îngăduie să ne mai iasă ceva, însă, cu ajutorul Lui", spune preotul Daniel Vraciu.