Umberto Eco trăieşte mai departe prin cărţile publicate şi republicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Umberto Eco (1932-2016)

Editura Polirom va publica două noi volume de Umberto Eco, marele gânditor italian plecat în această primăvară dintre noi: „Scrieri despre gândirea medievală“ şi „Cronicile unei societăţi lichide“.

Cel mai recent volum semnat de Umberto Eco, „Scrieri despre gândirea medievală“, în traducerea lui Cezar Radu, a Corinei‑Gabriela Bădeliţă, Ştefaniei Mincu, Cornel Mihai Ionescu şi a lui Dragoş Cojocaru, reuneşte texte ce demonstrează preocuparea continuă a autorului pentru filosofie, estetică şi semiotică medievală încă din anii facultăţii, când a început să fie interesat de istoriografie.

În prima secţiune a volumului apărut la Polirom sunt incluse cercetările lui Umberto Eco despre estetica medievală. A doua secţiune cuprinde texte mai putin academice, dar care pot oferi nespecialiştilor câteva idei cu privire la gândirea medievală şi la ecourile pe care aceasta le are în epoca modernă, cu reflecţii asupra embrionilor în viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii în paradisul dantesc, „Milionul“ lui Marco Polo, miniaturile irlandeze şi cele din Evul Mediu târziu, o parte dintre ele redate in fasciculul de imagini.

Evul Mediu a rămas, daca nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt. - Umberto Eco

„Cronicile unei societaţi lichide“, ultimul volum ce poartă semnătura lui Umberto Eco, este publicat în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, în traducerea Oanei Sălişteanu şi a Mariei Boghiu. Umberto Eco face in Cronicile unei societati lichide un portret al societatii actuale, in care nonsensul pare sa prevaleze asupra rationalului, adesea cu efecte comice, dar si cu consecinte ingrijoratoare.

Există vreun mod de a supravieţui acestei stări lichide? Există: realizarea faptului că trăim într-o societate lichidă care, pentru a fi înţeleasă şi poate depaşită, are nevoie de noi instrumente. Necazul e că politicienii şi în mare parte şi intelectualii nu au înteles încă amploarea fenomenului - Umberto Eco

Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universităţii din Torino, luindu-si licenta in estetica. In anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre şi Quindici. A fost profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente