Tenorul Teodor Ilincăi debutează în "Tosca", la Festivalul de la San Sebastian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenorul Teodor Ilincăi debutează, joi, în rolul lui Mario Cavaradossi din opera "Tosca", de Giacomo Puccini, la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului Muzical de la San Sebastian - Donostia din Spania.

Spectacolul, purtând semnătura regizorală a lui Paco Azorín, a avut premiera la Gran Teatre del Liceu, în Barcelona, în 2014. Teodor Ilincăi va evolua alături de Ainhoa Arteta (Floria Tosca), Roberto Frontali (Scarpia), David Lagares (Cesare Angelotti), Valeriano Lanchas (Il Sagrestano), Francisco Vas (Spoletta). Orchestra Simfonica Euskadi este dirijată de Miguel Ángel Gómez Martínez. Primul spectacol este programat pe 13 august şi este urmat de încă o reprezentaţie pe 15 august.

"Am primit propunerea de a debuta în rolul lui Mario Cavaradossi cu emoţie şi bucurie, fiind totodată conştient de dificultatea rolului şi responsabilitatea pe care mi-am asumat-o. Atmosfera repetiţiilor este foarte destinsă, am privilegiul de a avea colegi distinşi şi experimentaţi, un regizor şi un dirijor înclinaţi spre arta pucciniană, precum şi spre nevoile fiecărui solist. Dedic acest debut memoriei maestrului Corneliu Fănăţeanu, cel care mi-a fost mentor şi prieten devotat", a declarat Teodor Ilincăi.

Debutul său internaţional a avut loc în ianuarie 2009, pe scena Operei din Hamburg, unde a interpretat rolul MacDuff din opera "MacBeth", de Giuseppe Verdi. În luna martie a aceluiaşi an, a debutat la Opera de Stat din Viena, cu rolul Ismaele din opera "Nabucco", a aceluiaşi Giuseppe Verdi, urmând debutul în "La Bohème", de Giacomo Puccini, pe scena operei din Timişoara, şi, mai apoi, la Bucureşti şi Hannover. În luna decembrie şi-a făcut debutul la Opera Regală din Londra cu aceeaşi "La Bohème", în regia lui John Copley, unde s-a bucurat de aprecierea publicului şi a criticii de specialitate. Tot în anul 2009, a primit premiul Ludovic Spiess oferit de Forumul Muzical Român, iar, în anul 2010, a fost onorat cu premiul In memoriam Iosif Sava pentru activitatea pe anul 2009, distincţie oferită de Radio România Cultural.

În 2013 i-a fost decernat premiul de excelenţă pentru promovarea imaginii României în străinătate de Elite Art Club Unesco. A fost invitat să participe în cadrul unor importante gale internaţionale cu scop caritabil, precum European Aid Organization for Children (München, 2009) şi AIDS Gala (Berlin, 2011).

Totodată, a avut colaborări cu opere prestigioase precum Monte Carlo, Londra, Hamburg, Viena, Festivalul de Operă Peralada, Sevilla, Berlin, München, Dresden, Festivalul de Operă Macerata, Genova, Düsseldorf, Duisburg, Budapesta, Hannover, Paris, Toulouse, Strasbourg, Barcelona, Marseille, Lausanne, Menorca, Santiago de Chile, Frankfurt, Festivalul de operă Avenches, Madrid.

Proiectele de viitor includ producţii de operă la Tokyo ("Macbeth", în turneu cu Opera Regală din Londra), Viena ("Madama Butterfly"), Cardiff ("Tosca"), Berlin ("La Bohème"), Dresda ("Cavaleria rusticana"), Marseille ("Madama Butterfly", "Don Carlo"), San Diego ("Madama Butterfly"), San Francisco ("La Bohème") şi Toulouse ("Faust").

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente