Teatrul Naţional din Chişinău revine la TNB cu două reprezentaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău revine luna aceasta pe scena TNB, cu alte două spectacole din repertoriul său, "Casa de pe graniţă" de Slawomir Mrozek şi "Filumena Marturano" de Eduardo de Filippo.

Turneul din 2016 vine ca o prelungire a proiectului demarat în 2014, care s-a bucurat de un imens succes, "Teatru Românesc la Bucureşti şi Chişinău", cel mai amplu schimb cultural între două teatre naţionale.

Miercuri, 20 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Studio, se va juca spectacolul Casa de pe graniţă de Slawomir Mrozek, premieră care a avut loc în deschiderea Reuniunii Teatrelor Naţionale de la Chişinău, în toamna lui 2015.

Piesa cunoscutului dramaturg contemporan polonez, citită ca o formidabilă fabulă caustică, este o profeţie periculos de reală în mileniul bântuit de războaie şi calamităţi, fiind aceasta şi una dintre creaţiile de început ale lui Mrozek.

Casa de pe graniţă descrie situaţia unei familii ce primeşte vestea că graniţele au fost retrasate din raţiuni istorice, astfel că noul hotar trece chiar prin mijlocul casei lor, prin sufragerie.

„O situaţie absurdă, în care diplomaţii dispun de destinele noastre, ne privează de intimitate. Mi-am propus ca tot ce se întâmplă în scenă să fie cât mai real”, a declarat regizoarea.

Casa de pe graniţă este şi un proiect moldo-polonez de succes şi o reuniune remarcabilă de forţe artistice. Realizatorii spectacolului vin din Polonia: Agnieszka Korytkowska–Mazur semnează regia, Pawel Dobrzycki, scenografia, iar Maciej Zakliczynski - mişcarea scenică şi selecţia muzicală. În spectacol joacă actorii Naţionalului din Chişinău: Petru Hadârcă, Silvia Luca, Iurie Negoiţă, Ninela Caranfil, Draga-Dumitriţa Drumi, Igor Babiac, Petru Oistric, Valentin Zorilă, Iurie Radu, Iurie Focşa, Ion Mocanu, Anişoara Bunescu, Lilia Bejan, Mihaela Damian-Oistric, Doriana Zubcu-Marginean, Ana Tkacenko.

Cel de-al doilea spectacol al turneului va avea loc joi 21 ianuarie, de la ora 20.00, la Sala Studio, cu piesa Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian de Eduardo de Filippo, adaptarea şi regia fiind asigurate de unul dintre cei mai apreciaţi creatori de spectacole basarabeni, Alexandru Vasilache.

Subiectul piesei e cunoscut şi din celebrul film cu Sophia Loren şi Marcello Mastroiani, însă minunatul duet al protagoniştilor moldoveni (Petru Hadârcă - Silvia Luca) îi conferă o nouă profunzime. Personajele au trecut de prima tinereţe, iar iubirea lor cu năbădăi, cu tunete şi fulgere, generează dialoguri suculente , presărate cu picanterii. 

“În piesă e multă patimă, sunt nervi dezgoliţi. Filumena şi Domenico îşi regândesc faptele, îşi limpezesc sentimentele. Până la urmă ei înţeleg cât de importantă e familia, cât de rezistentă e dragostea, spune regizorul. Dedic acest spectacol tuturor celor care menţin sentimentul de dragoste în cuplu, în familie, zeci de ani”, declară regizorul. 

Povestea cucereşte prin sinceritate şi culminează cu un bine aşteptat happy-end. Aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită a unui spectacol cu mare succes de public.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model