Interviu Ştefan Bănică: „Tatălui meu îi era frică să nu clachez ca actor şi să nu fiu apăsat de renumele lui“ INTERVIU
0Încă din copilărie Ştefan Bănică Jr. îşi privea tatăl cu admiraţie pentru meseria pe care o avea, însă la momentul respectiv nu ştia ce înseamnă cu adevărat să fii actor. Ani mai târziu, pasiunea l-a îndemnat să dea la Actorie, iar atitudinea tatălui său a fost, la început, una neaşteptată.
Ştefan Bănică a povestit într-un interviu acordat ziarului „Weekend Adevărul” despre relaţia cu tatăl, dar şi ce atitudine a avut atunci când i-a mărturisit că vrea să devină actor.
Când a pornit pe acest drum, nu ştia „ce însemna viaţa de actor, puteam doar să-mi închipui sau să intuiesc”, potrivit artistului. „Tatălui meu, probabil, îi era frică să nu clachez în această profesie, să nu fiu apăsat de renumele lui. Dar asta şi pentru că nici eu, la rândul meu, nu-i arătasem sau nu-i demonstrasem că-mi doresc cu adevărat să fiu actor. Şi atunci, cred că avea senzaţia că e vorba doar de un moft, aşa cum îi spun şi eu azi lui Radu Ştefan, să nu fie o formă fără conţinut”, a declarat Ştefan Bănică.
De asemenea, acesta a explicat şi ce l-a determinat pe tatăl lui, Ştefan Bănică Senior, să aibă încredere în fiul lui că poate face cu succes meseria pe care şi-a ales-o. „Această frică i-a dispărut tatălui meu în momentul în care m-a văzut pasionat şi implicat în tot ceea ce făceam după ce am intrat la Institutul de Teatru. Astăzi îi înţeleg perfect teama, având, la rândul meu, copii. Dar undeva, înlăuntrul meu, de mic copil am ştiut sau am intuit că asta am să fac şi nimic altceva”, a declarat artistul pentru „Weekend Adevărul”.
„Clanul Bănică”, pe scenă în America
Cei doi Bănică au fost tată şi fiu doar dincolo pe scenă, iar când se aflau sub lumina reflectoarelor şi în faţa publicului erau doar doi actori care îşi făceau meseria. În 1993, au ajuns împreună chiar şi în Statele Unite ale Americii, cu spectacolul „Clanul Bănică”, care conţinea texte umoristice special scrise pentru cei doi.
„Turneul din America, din 1993, a fost prima mea ieşire în faţa românilor din diaspora. Câştigasem experienţă în aceşti câţiva ani, iar spectacolul cu care am plecat în Statele Unite a fost pus cap la cap de mine, asumându-mi rolul de regizor. A fost construit exact ca un spectacol de revistă, care avea o idee, cu un început, un conţinut şi un final. Spectacolul se numea Clanul Bănică, iar textele umoristice erau scrise de Puiu Maximilian, unul dintre cei mai buni textieri ai revistei româneşti, soţul Stelei Popescu, şi scrise special pentru tata şi pentru mine. Lângă noi au fost atunci şi Dan Spătaru, Loredana Groza şi Mioara Lincan.
Mai multe detalii despre relaţia dintre Ştefan Bănică şi tatăl lui, dar şi cum au colaborat pe scenă, în interviul marca „Weekend Adevărul”.