Socrate faţă în faţă cu societatea de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O ediţie de colecţie a Dialogurilor socratice va fi lansată la Humanitas

O ediţie de colecţie a „Dialogurilor socratice” va fi lansată sâmbătă, 21 februarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, iar la eveniment vor lua parte Andrei Cornea, Gabriel Liiceanu, Edmond Niculuşcă şi Cătălin Cioabă.

Volumul Platon, „Dialoguri socratice”, în care se regăsesc celebrele texte Lahes, Lysis, Charmides, Hippias Minor, Euthyphron, Apărarea lui Socrate şi Criton, publicat de Editura Humanitas într-o ediţie de colecţie, va fi discutat în acest weekend în cadrul unei dezbateri al care participă personalităţi ale vieţii culturale bucureştene.

„Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — şi deopotrivă cititorului — iluzia că ar şti ceva despre tema aruncată în discuţie, nu ne alegem cu niciun răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mişcare. Iar spectacolul unei minţi care porneşte la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mişcarea minţii cu ea însăşi?”, se arată într-un comunicat de presă. Să vezi ceva care lasă urma propriilor paşi nevăzuţi? „Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou şi ia act de ştiinţa neştiinţei sale — este conştiinţa. Aşa a început filozofia: povestind conştiinţa, punând în scenă spectacolul ei prodigios”.

Traducerea, studiile introductive şi notele sunt semnate de Francisca Băltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creţia, Marta Guţu-Maftei, Gabriel Liiceanu, Simina Noica, Constantin Noica, Manuela Popescu, Dan Sluşanschi, iar ilustraţiile sunt semnate de Mihail Coşuleţu.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie