Scafandrii militari scot din lacul Siutghiol epava unui hidroavion ce a fost doborât în al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scafandrii militari execută, în această perioadă, lucrări de pregătire a operaţiunii de ridicare la suprafaţa apei a unui hidroavion prăbuşit în lacul Siutghiol, probabil în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările pregătitoare ranfluării au început la sfârşitul lunii septembrie, prin decolmatarea mâlului şi a obiectelor care acoperă epava şi prin cercetarea subacvatică în vederea depistării existentei elementelor de muniţie, explozibili şi a rămăşitelor umane. Având în vedere vizibilitatea foarte redusă a apei lacului, aproximativ 20-30 cm, activitatea se desfăşoară anevoios, anunţă MApN.

După terminarea operaţiunii de ranfluare, hidroavionul va fi reconstituit de către specialişti şi introdus în circuitul muzeal naţional. Activitatea scafandrilor militari face parte din programul de instruire pentru scufundări în zone lagunare şi reprezintă o premieră pentru scafandrii Forţelor Navale.

Pasionaţi de istorie, trei piloţi ajutaţi de câţiva scafandrii au cercetat lacul Siutghiol pornind de la o veche legendă. Istoricii spun că în lacul de lângă Mamaia sunt scufundate trei avioane aproape intacte. Cercetările au arătat că avionul descoperit pare a fi unul de provenienţă german, probabil doborât de aviaţia rusească.

Hidroavioane Heinkel 114 au fost cumpărate de Marina Regală Română în al Doilea Război Mondial, iar epava este una deosebit de valoroasa. Producătorul german a fabricat în timpul războiului sub 100 de exemplare, iar, în acest moment, nici un muzeu de specialitate din lume nu deţine o astfel de aeronava.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente