Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii şi Dezvoltării Cunoştinţelor din Emiratele Arabe Unite a lansat la Bucureşti, „Săptămâna culturală Emiratele Arabe Unite-România”.

Evenimentul, organizat de Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, şi-a propus să promoveze noi legături culturale între cele două ţări şi se concentrează asupra promovării patrimoniului şi culturii Emiratelor Arabe Unite (EAU) în România, din dorinţa de a stimula legăturile bilaterale pe multiple planuri între cele două ţări.

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 22 - 26 iunie a.c., în Centrul Vechi din Bucureşti, şi oferă un program cultural divers, inclusiv o manifestare gastronomică în care vor fi prezentate mâncăruri tradiţionale din Emiratele Arabe Unite şi vizitarea „Satului de patrimoniu” organizat de EAU. Intrarea este gratuită. 

„Săptămâna culturală” este organizată ca urmare a unei vizite efectuate, recent, la Bucureşti, de ministrul emiratez al afacerilor externe şi cooperării internaţionale, H.H. Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, în cadrul căreia s-a întâlnit cu premierul României, Viorica Dăncilă. Vizita ministrului de externe al EAU a coincis cu a 30-a aniversare a relaţiilor diplomatice dintre EAU şi România. Cu ocazia întâlnirii, cele două părţi, română şi emirateză, au apreciat legăturile bilaterale şi şi-au exprimat dorinţa de a dezvolta cooperarea în toate domeniile, cu precădere în economie.

La lansarea „Săptămânii culturale a Emiratelor Arabe Unite-România” au participat Sheikh Salem Khalid Al Qassimi, subsecretar adjunct pentru arte şi patrimoniu al Ministerului Culturii din EAU, dr. Ahmed Abdullah Saeed Al Matroushi, ambasadorul EAU în România, şi înalţi funcţionari români din Ministerul Afacerilor Externe.

Programul manifestărilor include o gamă variată de activităţi, precum dansuri tradiţionale din Emirate, un concert, o prezentare de obiecte tradiţionale şi de obiceiuri locale, precum „arta henna”, o selecţie de mâncăruri tradiţionale, inclusiv cafeaua Qahwa, care simbolizează generozitatea şi ospitalitatea, atât de apreciate în societatea din EAU, şi care face parte din lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO.

Evenimentul găzduieşte şi o expoziţie de fotografii rare ale „părintelui fondator” al EAU, Sheikh Zayed bin Sultan Al Nahyan.

Ceremonia de deschidere, care a avut loc sâmbătă, 22 iunie a.c., a inclus şi o seară muzicală, la care muzicieni din EAU, Fatima Al Hashimi şi Mohammad Al Jahouri, au evoluat alături de Filarmonica George Enescu.

Ambasadorul EAU în România, Al Matroushi, a declarat că „iniţiativa culturală are drept scop prezentarea obiceiurilor, tradiţiilor şi patrimoniului bogat al EAU”. Evenimentul vine în concordanţă cu valorile iniţiativei „Anul toleranţei”, care urmăreşte, la nivel mondial, să consolideze valorile toleranţei prin dialoguri între culturi şi civilizaţii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”