Săptămâna Altfel: UNATC îşi deschide porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un curs de mişcare scenică, la Uşile deschise ale UNATC din 2013 FOTO Adevărul

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” primeşte oaspeţi, în perioada 7-11 aprilie, la Uşi Deschise, manifestare aflată la cea de-a XVIII-a ediţie.

Cei interesaţi să urmeze o carieră artistică în teatru şi media sau să descopere cum se formează artiştii de mâine sunt invitaţi să participe la ateliere de actorie, coregrafie, exerciţii de regie, demonstraţii de tehnică în mânuirea marionetei, expoziţii de scenografie, cursuri deschise de teatrologie, management cultural, jurnalism teatral. Pasionaţii de teatru pot asista la o repetiţie generală cu Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin. Se vor viziona şi două spectacole de succes: O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale şi musicalul Chicago de Fred Ebb şi John Kander.

Organizatorii evenimentului, studenţii anului I Teatrologie – Management Cultural, Jurnalism Teatral, coordonaţi de prof.asoc.drd. Olivia Pareşcura, vă aşteaptă în perioada 7 - 11 aprilie, între orele 10:00 - 20:00, la sediul UNATC „I.L. Caragiale” din strada Matei Voievod nr. 75-77. 

Programul selectiv al zilelor 9, 10 şi 11 aprilie: 

MIERCURI, 9 APRILIE

10:00 Curs de mişcare scenică – Actorie anul II (Sala 306 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Costin Anghel, asist.univ.dr. Izabela Bostan

11:00 Curs de canto - Păpuşi şi Marionete anul II (Sala Canto I, etaj 4)

Coordonator: prof.univ.dr. Dan Bălan

12:00 Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)

lect.univ.dr. Iuri Isar

13:00 Exerciţiu de regie: Radicali liberi, dramatizare după nuvela omonimă a scriitoarei Alice Munro – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)

Student: Irina Alexandra Banea; 

Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă 

16:00 Curs deschis: Studiul situaţiei comice – Actorie anul II (Sala 304 A, etaj 3)

Coordonatori: conf.univ.dr. Doru Ana, conf.univ.dr. Paul Chiribuţă, prof.univ.dr. Ştefan Velniciuc, lect.univ.dr. Puiu Şerban, lect.univ.dr. Mircea Rusu, lect.univ.dr. Marela Jugănaru, prof.asoc.dr. Alexandru Jitea, prof.asoc.drd. Irina Ungureanu, masterand pedagogie TrifaŞ Vlad, masterand pedagogie Pană Cosmin

19:00 Repetiţie generală: Stele în lumina dimineţii de Alexandr Galin - Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag

JOI, 10 APRILIE

10:00 Curs interactiv de vorbire scenică – Actorie anul I (Sala 304 B, etaj 3)

Coordonator: lect.univ.dr. Viorica Vatamanu 

11:00 Curs deschis: Publicool. Poveşti despre spectatorii de teatru - Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (Sala 1, etaj 3)

prof.asoc.dr. Ioana Moldovan

Curs de canto - Actorie anul I (Sala Canto I, etaj 4)

Coordonator: prof.asoc.dr.Mihai Bisericanu 

12:00 Curs deschis: Reprezentări plastice de la bi la tridimensional – Scenografie (Etaj 4)

lect.univ.dr. Iuri Isar

17:00 Examen de dramatizare: Marile Speranţe, dramatizare după romanul omonim al lui Charles Dickens – Regie anul I (Sala 203 A, etaj 2)

Student: Diana Tănase; Coordonatori: conf.univ.dr. Felix Alexa, conf.univ.dr. Ion Mircioagă

19:00 Exerciţiu de regie: Raţa Sălbatică de Henrik Ibsen - Regie anul II (Sala Pod A, etaj 5)

Student: Mădălin Hîncu; Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton

VINERI, 11 APRILIE 

12:00 Atelier de regie: Alice o’clock - Regie anul II (Platoul de Regie Ion Sava, etaj 3)

Coordonator: lect.univ.drd. Liudmila Szekely Anton 

14:00 Exerciţii tehnice cu marioneta naivă - Păpuşi şi Marionete anul I (Sala 114, etaj 1)

Coordonator: lect.univ.dr. Mihai Dumitrescu 

15:00 Spectacol de Commedia dell’Arte – PăpuŞi Şi Marionete anul II (Sala Pod B, etaj 5)

Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Gavrilescu

18:00 Spectacol: musicalul Chicago de Fred Ebb şi John Kander - Actorie Master anul II (Sala Atelier, intrarea prin curtea UNATC)

Coordonator: prof.univ.dr. Gelu Colceag 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte