Regizorul Park Chan-Wook, la Anonimul: „Aici am văzut cel mai frumos apus din viaţa mea şi am primit cel mai frumos trofeu!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul regizor coreean Park Chan-Wook a fost invitatul de onoare al Galei de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Anonimul (8-14 august). Cineastul a primit premiul pentru "contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale", mărturisind că acesta este cel mai frumos trofeu care i-a fost înmânat vreodată.

Aflat pentru prima dată la noi în ţară, Park Chan-Wook a fost impresionat de locurile pe care le-a văzut după ce a aterizat pe pământ românesc. El a fost însoţit de actriţa Kim Hae-sook şi de producătorul Wonjo Jeong, cei doi făcând parte din echipa celui mai recent film al său, Agassi/ The Handmaiden, inclus în Competiţia Oficială la Cannes 2016.

"După o zi de zbor cu avionul, după ce am aterizat în Bucureşti şi am aflat că mai trebuie să merg cu maşina câteva ore, apoi cu barca încă o oră, nu mă aşteptam să găsesc un asemenea loc. Aici am văzut cel mai frumos apus de soare din viaţa mea şi am primit cel mai frumos trofeu", a declarat vizibil încântat Park Chan-Wook, în aplauzele unui public numeros.

În finalul speech-ului său de mulţumire, cineastul a vorbit despre cea mai recentă creaţie, avertizându-şi cu umor publicul: "Am o veste proastă şi o veste foarte proastă: filmul durează aproape trei ore şi pe deasupra are multe dialoguri, fapt pentru care nu vă veţi putea concentra foarte bine asupra lui, aşa că vă sfătuiesc ca înainte de proiecţie să mergeţi la toaletă, iar când filmul va fi prezentat pe marile ecrane în România să mergeţi să-l mai vedeţi o dată", a precizat Park Chan-Wook.

Chiar şi aşa, publicul a rămas până târziu în noapte, iar la final a răsplătit munca echipei cu aplauze. Inspirat de romanul „Fingersmith” al scriitoarei britanice Sarah Waters, cel mai nou film al lui Chan-wook Park este plasat în Coreea anilor 1930, în perioada ocupaţiei japoneze.

Gala de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Anonimul 2016

Festivalul Anonimul continuă astăzi cu proiecţiile filmelor aflate în competiţie la scurtmetraj străin şi românesc, dar şi cu proiecţia lungmetrajului "Sieranevada" al lui Cristi Puiu, care s-a bucurat de un succes considerabil în Franţa, unde a fost lansat zilele trecute, fiind titlul cel mai de succes lansat pe marile ecrane în această perioadă. Proiecţia se va bucura de prezenţa unei părţi a echipei, alături de regizorul Cristi Puiu aflându-se actriţele Dana Dogaru şi Ana Ciontea.

Un alt titlu mult aşteptat va avea avanpremiera naţională chiar la Anonimul: "Toni Erdmann" (coproducţie Germania-Austria-România), de Maren Ade, este unul dintre cele trei lungmetraje finaliste care au intrat în cursa pentru Lux Film Prize. Pelicula a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia oficială a celei de-a 69 ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, fiind una dintre favoritele criticilor la trofeul Palme d'Or.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!