Regizorul italian Pippo Delbono, celebru printr-o replică de spectacol: „Sunt homosexual, seropozitiv şi budist”. Delbono revine la Sibiu la Festival

Regizorul Pippo Delbono, care a obţinut Premiul Europa pentru Noi Realităţi Teatrale, îşi transpune în spectacolele sale suferinţa după îmbolnăvirea cu HIV sau după moartea unui partener. Artistul a revenit la Sibiu după patru ani. Astă seară, Delbono va interpreta spectacolul "Orhidee", de la ora 21.00, la Casa Sindicatelor, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

"Sunt homosexual, seropozitiv şi budist", e mărturisirea pe care actorul şi regizorul italian Pippo Delbono (55 de ani) o face într-unul dintre spectacolele sale, "Poveşti de iunie", jucat în 2010 la Sibiu. Pippo Delbono se înconjoară în recitalurile sale de oameni cu dizabilităţi.

În ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru, Pippo Delbono prezintă în această seară spectacolul "Orhidee", de la ora 21.00, la Casa Sindicatelor. De asemenea, sunt proiectate două dinte filmele sale, "Sânge" şi "Carne".

Joi, de la  ora 11.00, regizorul italian are o conferinţă alături George Banu, la Librăria Habitus.

"Vorbesc despre dragoste"

”Orhideea este cea mai frumoasă floare, dar şi cea mai primejdioasă, mi-a spus odată un prieten, pentru că nu poţi să faci diferenţa dintre cea adevărată şi cea falsă. Aceeaşi afirmaţie e valabilă şi pentru timpurile în care trăim.

În ”Orhidee”, ca în toate piesele mele, există o încercare de a opri timpul în care trăiesc. Să opresc timpul meu şi pe acela al companiei mele, al oamenilor care au fost alături de mine de mulţi ani, dar şi timpul în care trăim cu toţii. Un timp al confuziei în care eu, noi, mulţi dintre noi, credem că ne simţim pierduţi. Simţim că am pierdut ceva. Pentru totdeauna. ”Orhidee” rezultă şi din profundul sentiment de gol pe care îl simt de când mama mea a plecat dintre noi pentru totdeauna.

Am fost din nou prieten cu mama mea, de care devenisem apropiat recent, după toate conflictele şi despărţirile noastre. Eram mai mare, eram puţin mai înţelept, iar ea devenise mai copilăroasă odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, a rezultat un gol. Nu mai eram copilul nimănui. Lipsit de dragoste. ”Orhidee” s-a născut din multe goluri, în urma multor abandonuri. Golul cultural pe care îl resimţim, faptul că ne simţim pierduţi ca artişti. Teatrul, acela pe care, de cele mai multe ori, îl resimt ca prăfuit, fals, un spaţiu mort. Minciuna acceptată a reprezentaţiei teatrale. Dar ”Orhidee” se referă şi la impulsul vital de a umple acel gol. Se referă la impulsul de a continua căutarea – noi mame, noi taţi, o nouă viaţă, noi poveşti. Apoi, în mod neaşteptat, cuvintele importante ale teatrului pe care eram hotărât să le las în urma mea, s-au întors şi s-au lipit de mine, dezvăluind un nou înţeles pe măsură ce se cuibăreau în viaţa mea. Iar viaţa mea a devenit viaţa atâtor persoane poate, datorită acelor cuvinte. Cred că, pentru mine, ”Orhidee” reprezintă acel impuls vital şi de nestăpânit de a continua să scriu şi să vorbesc despre dragoste, în ciuda tuturor ”, mărturiseşte Pippo Delbono. 

Pippo Delbono s-a născut în 1959 în Varraze, în Italia. A studiat cu Eugenio Barba, la Teatrul Odin din Danemarca. În 1987 întâlnirea cu Pina Bausch îl marchează în mod esenţial.

Urletul durerii

Publicul din România l-a putut vedea pe Pippo Delbono până acum în trei spectacole de teatru, la Bucureşti, în 2008, în Minciuna, şi de două ori la Sibiu, în Urlet şi în Poveşti de iunie, ultimul reprezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru.

Este un artist polivalent. Pe lângă teatru, compune muzică, cântă, dansează. A regizat şi filme, cărora le-a scris şi scenariul: Itaca (1990), India care dansează (1993), Guerra / Război (2003). A participat la Festivalul de la Locarno în 2009 cu filmul La paura / Frica.

La Sibiu, sunt poiectate în cadrul acestui Festival două dintre filmele sale.

Unele dintre cele mai cunoscute spectacole ale sale sunt: Vremea asasinilor (1987), Il muro / Zidul (1990), Henric al V-lea  (1993),  La rabbia / Furia (1995),  Barboni / Cloşari (1997), Itaca  (1998), Guerra / Război  (1998),  Il silenzio / Liniştea  (2000), Urlo / Urlet (2004), Acest întuneric sălbatic  (2006), La Menzogna / Minciuna  (2008).

Despre artist, a apărut în România volumul Teatrul meu, tradus şi îngrijit anul trecut de Andreea Dumitru, la Editura Fundaţia Culturală Camil Petrescu, supliment al Revistei Teatrul azi.