Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: Nu ne opunem construirii unei moschei în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Moschee din Bucureşti, desen de Vali Ivan

Patriarhia Română nu se opune ridicării unei moschei la Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, într-o emisiune la Digi 24, el spunând că este vorba despre un lăcaş de cult recunoscut de stat şi că a primit asigurări că nu va fi un centru de pregătire al unor lideri islamici.

”Patriarhia nu se opune construirii unui lăcaş de cult, al unui cult oficial recunoscut de stat. Ar fi o contradicţie de termeni. Problema ridicării moscheii nu are legătură strict cu biserica, şi nici măcar implicit, ci cu Guvernul, care dă aprobările. Personal, am fost asigurat de Secretariatul pentru culte că e vorba de o moschee mai mare decât cea dintr-un oraş de provincie, şi că nu e vorba de un centru de pregătire a unor lideri islamici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenţionează să o construiască în Bucureşti, pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, a fost eliberat, însă acest document nu dă dreptul de construire.

Planul Urbanistic Zonal urmează să fie supus dezbaterii publice, iar competenţa asigurării dezbaterii publice şi realizării procedurii de consultare a populaţiei revine structurilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Numai după ce municipalitatea va aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul construcţiei va putea solicita Primăriei Sectorului 1 eliberarea unei autorizaţii de construire.

Muftiatul Cultului Musulman din România a depus, în 26 ianuarie 2016, la Primăria Sectorului 1, documentaţia pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapa premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Întrucât documentaţia depusă a fost incompletă, primăria a transmis petentului o adresă de completare, prin care a cerut precizarea scopului pentru care solicită eliberarea certificatului de urbanism, precum şi prezentarea planurilor anexă, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Reprezentanţii cultului musulman au revenit cu documentele solicitate şi, în acest context, Primăria Sectorului 1 avea obligaţia legală de a elibera certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul construcţiei.

Vasile Bănescu a mai declarat că Biserica nu se implică în politică, iar susţinerea definirii familiei în Constituţie drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie nu este legată de politic, ci de problematica moralei publice. El a spus că sunt foarte multe familii destrămate în România, din cauza unei morale publice foarte fisurate. ”Morala publică românească e fisurată grav şi cancerul ei se numeşte corupţie”, a atras atenţia purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Referindu-se la scăderea încrederii românilor în biserică, Vasile Bănescu a afirmat că un ”adversar foarte insidios” al creştinismului este corectitudinea politică.

”În legătură cu ateismul, creştinismul se confruntă din ce în ce mai mult cu o epocă al cărei spirit e pronunţat anticreştin şi progresiv anticreştin. În primul rând e vorba de un adversar foarte insidios al creştinismului. E vorba de ideologii. Între ele aş numi corectitudinea politică (...). Sunt şi alte cauze”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Întrebat dacă una dintre aceste cauze nu este şi implicarea BOR în politică, Vasile Bănescu a spus că trebuie ”definită sintagma Biserica face politică”.

”E o formă de politică care are legătură cu termenul grecesc polis, cetate, în care orice cetăţean are dreptul să se implice, evident nu într-un mod care să influenţeze direct alegerea cuiva în spaţiul public. Hotărârile Bisericii Ortodoxe sunt foarte riguros formulate. Biserica nu are dreptul să îndemne pe nimeni să voteze cu un partid sau altul, cu o persoană sau alta. Singurul lucru pe care îl poate face e să descrie profilul moral şi creştin al unui potenţial ales şi să susţină valori”, a precizat Vasile Bănescu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice în Bucureşti, Francisc Doboş, a precizat că scăderea încrederii populaţiei în biserică ţine de credibilitatea preoţilor în faţa enoriaşilor.

”E vorba de credibilitatea creştinismului care trece prin persoane. Aici e vorba de persoana preotului din mine, de persoana preoţilor pe care îi cunoasteţi, de imaginea pe care cei care ne privesc o au în minte. Au întâlnit fie preoţi cu har, fie funcţionari sacri. Biserica trebuie să fie credibilă prin cei pe care îi reprezintă. De la început creştinismul a fost minoritar. Poate e nevoie de o reîntoarcere a bisericii la primele secole. Cum e să trăim în minoritate. (...) Nu vorbim de biserică, ci de preoţi care au făcut pace cu cei care erau de serviciu în politică în acea vreme”, a spus Francisc Doboş.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că iniţiativa Coaliţiei pentru familie de modificare a definiţiei familiei din Constituţie nu are legătură cu politica sau cu implicarea bisericii în politică ci cu ”problematica moralei publice”. Vasile Bănescu a explicat că scopul final al acestei iniţiative este protejarea copiilor.

”Nu e legată de politic, ci de problematica moralei publice. Se vorbeşte de refractaritatea unei majorităţi a poporului la ceea ce se numeşte căsătorii gay. Acesta e scopul: preîntâmpinarea legalizării căsătoriilor gay şi protecţia familiei tradiţionale. Scopul ultim al acestei modificări a Constituţiei, pe care bisericile au sprijinit-o la nivel public, e protejarea copilului care, crede biserica, doar în cadrul unei familii din bărbat şi femeie, poate evolua firesc”, a afirmat Vasile Bănescu.

Întrebat despre familiile monoparentale, el a spus: ”Sunt foarte multe familii destrămate în România, din cauza unei morale publice foarte fisurate. De aceea bisericile se îngrijorează, fiind martorele unui tablou plin de fisuri. Morala publică românească e fisurată grav şi cancerul ei se numeşte corupţie. E un paradox că un popor care se numeşte creştin suferă de o maladie precum corupţia generalizată. Biserica are o provocare în asta, în a se implica mai mult în vindecarea morală a acestui popor”.

Întrebat dacă în România, căsătoriile dintre persoanele de acelaşi sex s-ar putea legaliza vreodată, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a răspuns: ”Pesimist vorbind, e posibil. Biserica ortodoxă nu susţine ideea de alternativă la căsătorie ca taină. Biserica nu poate binecuvânta unirea dintre două persoane decât în virtutea mesajului lui Hristos şi în virtutea unui scop înalt, acela al procreaţiei. O familie se întemeiază în principiu pentru a avea şi copii”.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Trump ia în considerare utilizarea legii insurecției dacă nu poate trimite Garda Națională în orașele americane
Ucraina lovește în inima Siberiei. Atac cu drone asupra unei rafinării de petrol din Tiumen la peste 2.000 de kilometri de linia frontului
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie