PREMIERĂ Memoria sopranei - s-a reluat spectacolul „Maria Callas - La Divina"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Maria Callas - La Divina", montat de Radu Gabrea, s-a reluat, la 15 ani de la succesul iniţial, în Sala „Horia Lovinescu" a Teatrului Nottara din Bucureşti.

Victoria Cociaş reuşeşte o mare performanţă în rolul Mariei Callas, într-un spectacol care ridică mult nivelul repertoriului Teatrului Nottara. Cu o regie discretă, aşternută, parcă, la picioarele acestei dive-actriţe, Radu Gabrea îşi reafirmă intenţia de a monta piese de teatru, după o solidă carieră cinematografică.

Premiera absolută a piesei lui Terrence McNally în România a avut loc la Teatrul Nottara, în 1997. Cu Victoria Cociaş cap de afiş, spectacolul a avut succes internaţional, fiind foarte bine primit în Canberra, Sydney, Melbourne, la New York, Washington, Helsinki şi Tampere.

Acum, actriţa se simte mai legitimată să joace acest rol, pentru că este mult mai apropiată de vârsta personajului. Radu Gabrea a primit piesa de la soţia sa, Victoria Cociaş, în urmă cu 16 ani, după ce actriţa a revenit din New York. Rolul principal din piesa lui Terrence McNally era interpretat, la vremea aceea, de Faye Dunaway.

Regizorul Radu Gabrea şi-a dat seama că Victoria Cociaş are experienţa şi forţa de a juca aceeaşi partitură şi aşa s-a născut un dialog la distanţă între cele două interpretări. În aceeaşi perioadă, Fanny Ardant o juca pe Callas, în aceeaşi piesă, montată de marele regizor de film Roman Polanski. O conversaţie, deci, la distanţă.

Ce a rămas, dincolo de amintirea acelor trei roluri, e acum prezenţa vie a unei actriţe care vorbeşte cu publicul ei. Nu neapărat pentru că spectacolul de la Teatrul Nottara permite comunicarea directă cu spectatorii, în câteva momente interactive, ci pentru că Victoria Cociaş transmite. Într-o interpretare perfect calibrată, în care emoţia controlată răbufneşte în scene de mare intensitate, Victoria Cociaş o duce pe Callas peste tot prin viaţa care a ţinut-o sus.

Un joc cu amintiri

Cum să joci o divă, dacă nu ai trăsăturile ei de fineţe în sânge? Nu poţi. S-ar vedea. Dar Victoria Cociaş are în gena ei forţa şi eleganţa unui artist de elită. În plus, mai are şi modestie, care îi dă luciditate şi detaşare faţă de un destin care ar fi putut s-o copleşească.

Maria Callas, personajul, îşi aminteşte cum vocea ei îi făcea pe oameni să plutească, îşi aminteşte dragostea miliardarului grec Aristotelis Onassis, care a transformat-o într-o privighetoare ţinută în colivie.

Victoria Cociaş o joacă pe severa Maria Callas, ajunsă la finalul carierei. Nu mai poate cânta, dar îi poate învăţa pe alţii să cânte. Munca alături de posibila viitoare Callas sau posibilul viitor Pavarotti îi deschide uşi către vechiul ei succes, iar în timpul joculului cu prezentul şi cu amintirile, Victoria Cociaş reuşeşte să construiască o operă de artă.

INFO

Teatrul Nottara Bucureşti

Maria Callas - La Divina
de Terrence McNally

Regia: Radu Gabrea
Cu: Victoria Cociaş, Andreea Măcelaru Şofron, Mihai Vârtosu, Daniel Madia, Ruxandra Urdăreanu,
Dominic Vârtosu

 * * * *

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine