„Planeta Petrila“, în regia lui Andrei Dăscălescu, în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Sarajevo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Planeta Petrila” a fost selectată în competiţia de documetare

Producţia „Planeta Petrila”, regizată de Andrei Dăscălescu, a fost selectată în competiţia de documentare a Festivalului de Film de la Sarajevo, care va avea loc în perioada 11 - 18 august.

„Planeta Petrila” urmăreşte, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist şi activist, şi cea a minerului-brigadier Cătălin Cenuşă. Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-şi transfera brigada la o altă mină.

„Planeta Petrila” a avut premiera mondială în secţiunea First Appearance Competition a Festivalului Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA 2016.

Cunoscut publicului pentru „Constantin şi Elena” pentru care a luat premiul First Appearance la IDFA, în 2008, şi premiul pentru debut la TIFF 2009, Andrei Dăscălescu semnează regia, scenariul şi imaginea pentru „Planeta Petrila”, cel de-al doilea film documentar al său. 

Filmul, care rulează în cinematografele româneşti din 23 iunie, va concura cu 13 producţii din ţări ca Ungaria, Turcia, Austria, Slovenia şi Macedonia, potrivit site-ului evenimentului.

„Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, debutul în lungmetraj al lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în competiţia oficială a festivalului.

Regizorul mexican Michel Franco este preşedintele juriului festivalului, iar cel mai recent film al său, ”Las Hijas de Abril”, va fi proiectat în cadrul evenimentului. Invitat special al ediţiei de anul acesta este cineastul american Joshua Oppenheimer, care va susţine şi un masterclass şi va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul.

La ediţia de anul acesta, festivalul îi va aduce un omagiu actorului britanic John Cleese, care va primi trofeul onorific Inima oraşului Sarajevo, iar regizorul şi scenaristul american Oliver Stone, distins cu trei premii Oscar, va primi premiul onorific al Festivalului de la Sarajevo pentru contribuţia la cinematografia mondială.

Festivalul de Film de la Sarajevo 2017 va fi deschis cu proiecţia lungmetrajului ”The Other Side of Hope” al lui Aki Kaurismäki.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune