Pianista de jazz Ramona Horvath, stabilită la Paris, concertează la Ateneu într-un spectacol-tribut Jancy Korossy (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Rageau, Frederic Sicart şi Ramona Horvath, în premieră în această formulă pe scena Ateneului

Sâmbătă seara, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român va urca pianista de jazz Ramona Horvath, alături de muzicienii trioului său, Nicolas Rageau (contrabas) şi Frederic Sicart (baterie). Spectacolul este un tribut adus lui Jancy Korossy - creatorul pianisticii de jazz din România.

Cu acest prilej, Ramona îşi va prezenta în premieră noul album intitulat "XS Bird" , înregistrat şi produs în Franţa, la casa de discuri "Black&Blue", unul dintre cele mai prestigioase label-uri europene, unde au fost produşi muzicieni de marcă, printre care Monty Alexander, Hank Jones sau Earl Hines.

Absolventă a Conservatorului din Bucureşti, secţia pian principal, cu o bogată activitate în sfera muzicii clasice, după absolvire Ramona Horvath a devenit eleva, iar mai apoi partenera de scenă a lui Jancy Korossy - creatorul pianisticii de jazz din România. Împreună, cei doi au concertat mai mult pe scenele din Europa, în Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Ungaria.

Tot alături de Jancy Korossy, Ramona este prezentă sporadic şi în România: Festivalul Internaţional de Jazz Bucureşti, Festivalul Internaţional de jazz "Richard Oschanitzky" de la Iaşi, dar şi în concertul omagial "Jancy Korossy - 80 ani" susţinut pe scena Ateneului Român în 2006.

Ramona Horvath înregistrează primul disc "Dor de acasă" la doua piane, alături de Jancy Korossy, album ce este recompensat cu premiul "Cel mai bun disc de jazz al anului" (2009).

În urma unei rezidenţe artistice, Ramona decide să se instaleze la Paris, în 2010, încercând astfel să cunoască şi să se integreze pe scena de jazz pariziană, dar şi să monteze un proiect personal, urmând estetica mentorului ei, Jancy Korossy.

Proiectul Ramonei se concretizează sub forma unui trio clasic, cu Nicolas Rageau la contrabas şi Frédéric Sicart la baterie. În prezent, trioul Ramonei este o prezenţă foarte activă pe scena pariziană şi nu numai. Tot în această formulă, Ramona a înregistrat primul său album în trio, intitulat "XS Bird" (apărut la casa de discuri "Black&Blue"), ce va avea lansarea oficială în Franţa, în luna noiembrie a acestui an.

Nicolas Rageau este unul dintre cei mai buni şi cunoscuţi contrabasişti din Paris, cu o activitate intensă, fiind prezent în festivaluri şi concerte, atât în Franţa cât şi în SUA la New York , unde a activat vreme de câţiva ani. A colaborat şi a acompaniat diverşi artişti renumiţi, precum: Johnny Griffin, Benny Golson, Kenny Wheeler, Lew Tabackin, Peter Bernstein, Paolo Fresu, Alain Jean-Marie, Grant Stewart, Manu Katche, Michel Graillier, Christian Escoude, Sarah Lazarus, Anne Ducros.

Frédéric Sicart, baterist şi compozitor originar din Nisa, prezent în cele mai importante festivaluri de jazz din Franţa: Jazz à Vienne, Juan les Pins, Jazz à Marciac, Nancy Jazz Pulsation, Monte-Carlo Jazz Festival etc, a colaborat şi el cu artişti importanţi precum: Giovanni Mirabassi, Richard Galiano şi mulţi alţii.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online