Partitura din filmul „Concertul” al lui Radu Mihăileanu, interpretată de Bogdan Zvorişteanu şi Orchestra Naţională Radio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Zvorişteanu

Partitura din filmul „Concertul” al lui Radu Mihăileanu va fi interpretată vineri, de la ora 19.00, de violonistul Bogdan Zvorişteanu şi Orchestra Naţională Radio la Sala Radio.

Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski, lucrare a cărei celebritate a fost sporită de filmul lansat în 2009 şi premiat, între altele, cu César şi David di Donatello şi nominalizat la Globurile de Aur, va fi interpretat de Zvorişteanu, concertmaestru al orchestrei Suisse Romande (Geneva - Elveţia), alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului german Moritz Gnann.

Gnann se va afla acum pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, după ce în noiembrie 2018 a urcat pe scena Sălii Radio în cadrul Festivalului RadiRo, când a dirijat celebra BBC Philharmonic.

Unicul concert pentru vioară şi orchestră al lui Ceaikovski a fost creat în 1878, într-un moment dramatic al vieţii sale. După mariajul scurt cu Antonina Miliukova - despărţire în urma căreia a încercat să se sinucidă - el se afla într-o staţiune din Elveţia. Concertul pentru vioară a reprezentat un fel de trezire la viaţă, astfel încât prima variantă a fost gata în doar o lună.

Seara se va deschide cu uvertura „Egmont”, de Beethoven, şi se va încheia cu „Simfonia nr. 2”, semnată de Brahms.

Moritz Gnann s-a născut în Tübingen (Germania) şi a studiat dirijatul la Berlin şi Dresda. S-a perfecţionat cu maeştri ai baghetei precum Andris Nelsons, Donald Runnicles, Simon Rattle şi Christian Thielemann. Din anul 2015, colaborează ca dirijor asistent cu Orchestra Simfonică din Boston şi este frecvent invitat al teatrelor lirice şi al orchestrelor simfonice din Germania. A lucrat cu Andris Nelsons la realizarea spectacolelor cu operele „Lohengrin” şi „Parsifal” de Richard Wagner în cadrul Festivalului de la Bayreuth. Moritz Gnann a dirijat producţii de operă la Deutsche Oper din Berlin şi la Semperoper din Dresda.

Născut la Bucureşti, Bogdan Zvorişteanu a început să studieze vioara cu tatăl lui, Radu Zvorişteanu, şi ulterior a studiat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi la Academia de Muzică Menuhin Gstaad/ Blonay. A câştigat premii la concursurile Tibor Varga - Sion, George Enescu - Bucureşti, Leopold Mozart - Augsburg, Pierre Lantier - Paris şi la Concours International de Genève.

Alături de chitaristul Alessio Nebiolo, Bogdan Zvorişteanu formează Duo Dansio, iar în anul 2018 cei doi artişti au înregistrat un compact disc intitulat „La Danza”. În anul 2007, Bogdan Zvorişteanu a înfiinţat Tharice Virtuosi, un ansamblu cameral condus de Liviu Prunaru. În anul 2012, ansamblul a înregistrat un compact disc care a inclus octetele de M. Bruch şi J. Svendsen pentru casa de discuri Claves, iar un nou dublu CD va apărea în finalul acestui an. Pentru Casa de discuri Dinemec Classics, Bogdan Zvorişteanu a înregistrat în anul 2008 sonatele şi partitele de J. S. Bach.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort