„Omul pictat” vine la Clubul Nemira

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Omul pictat” de Peter V. Brett face parte din ciclul fantasy „Demon”

Luni, 26 ianuarie, la ora 19.00, mansarda librăriei Cărtureşti-Verona va găzdui cea de-a 23-a ediţie a Clubului de Lectură Nemira. Participanţii vor discuta despre romanul fantasy „Omul pictat” de Peter V. Brett, bestseller internaţional.

Întâlnirea cu cititorii se va axa asupra atuurilor unei cărţi apreciate în străinătate, ajunsă în librăriile din România în toamna anului 2014. Primul volum din ciclul „Demon”, „Omul pictat” creează o lume plină de culoare, în care poveştile se întâlnesc şi se întrepătrund, conturând semne misterioase de descifrat şi enigme de rezolvat, într-un roman cu trei protagonişti care se îndreaptă, pas cu pas, spre maturitate.

Scrisă de un tânăr prozator american, născut în anul 1973 şi iubitor de literatură fantasy şi benzi desenate, cartea îşi invită cititorii pe o planetă distrusă de atacurile unor făpturi malefice, pe care numai lumina soarelui le poate ţine departe. Arlen, Leesha şi Rojar trăiesc mereu în primejdie, mereu pe fugă, ocrotiţi de o vrajă pe care nu o înţeleg, visând şi luptând pentru o lume în care nu vor mai fi nevoiţi să se ascundă.

Poveste despre trecerea spre o altă vârstă, despre pierderea inocenţei şi descoperirea răului, „Omul pictat” a apărut în anul 2008 şi este prima parte a unei trilogii de succes care va fi tradusă integral în limba română.

Ediţia a 23-a a Clubului de Lectură Nemira va pune sub lupă literatura lui Peter V. Brett într-o discuţie la care sunt invitaţi să participe toţi cititorii interesaţi de fantasy-ul de azi. La ediţia anterioară a evenimentului, care s-a desfăşurat în acelaşi loc pe 15 decembrie, participanţii au discutat despre „Substanţa M”, romanul celebrului scriitor SF Philip K. Dick.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat