Oficialii Festivalului de Film de la Locarno au semnat un angajament pentru egalitate şi incluziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Festivalului de Film de la Locarno au semnat duminică un angajament pentru egalitate şi incluziune privind programul, mergând astfel pe urmele Festivalului de Film de la Cannes.

Acordul a fost semnat de preşedintele festivalului, Marco Solari, şi de vicepreşedinta Carla Speziali. Iniţiativa aparţine Swiss Women’s Audiovisual Network (SWAN), regizoarei Ursula Meier şi producătoarei Pauline Gygax.

„Suntem încântaţi de acest prim pas spre egalitate şi diversitate în festivaluri. Femeile au dreptul la o parte egală din ecrane şi lumina reflectoarelor. Vizibilitatea filmelor noastre este esenţială”, au transmis copreşedinţii SWAN, Gabriel Baur, Laura Kaehr şi Stéphane Mitchell.

Kaehr a adăugat că „finanţarea este esenţială pentru a permite regizoarelor să facă filme, iar selecţia la un festival joacă rol cheie în finanţare, pentru că poate creşte profilul unui cineast şi crea o cerere”.

Prima acţiune importantă a reprezentat-o acordarea, tot duminică, a grantului SFR1 milion - 1 milion de dolari - de către Suissimage primului lungmetraj de limbă engleză al regizoarei Ursula Meier, „Quiet Land”, produs în afara Elveţiei de compania Bandita Films.

La rândul său, Meier a spus că paritatea de gen în şcolile de film ar trebui să fie reflectată nu doar în selecţia festivalurilor, ci şi în comitetele de selecţie.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno se va încheia pe 11 august.

Lungmetrajul „Alice T.”, regizat de Radu Muntean, a avut premieră mondială în competiţia internaţională a festivalului.

Ediţia de anul acesta va aduce un tribut fraţilor Vittorio şi Paolo Taviani.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare