„Ochiul din Binhai”, una dintre cele mai futuriste biblioteci din lume, s-a deschis recent, în China FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul lunii octombrie, în China, a fost deschisă una dintre cele mai futuriste biblioteci din lume. Cu o suprafaţă de 34.000 de metri părtraţi, biblioteca Tianjin Binhai are cinci etaje şi adăposteşte 1,2 milioane de cărţi.

Biblioteca a fost proiectată de firma de arhitectură olandeză MVRDV în aşa fel încât să semene cu un ochi gigantic. De asemenea, rafturile urcă de la podea până la tavan, multe dintre acestea având şi rol de trepte sau de locuri pentru citit.

Construcţia a fost ridicată în doar trei ani, după cum scrie Telegraph.co.uk.

„Am rostogolit auditoriul în formă de bilă în clădire şi aceasta pur şi simplu a făcut loc pentru ea, ca o „îmbrăţişare” între media şi cunoaştere”, a spus Winy Maas, cofondator al MVRDV. 

„Interiorul bibliotecii Tianjin Binhai este aproape ca cel al unei peşteri, un raft continuu”, a mai spus acesta. 

La parter, biblioteca include o zonă de citit, la nivelul mediu- zone de relaxare, birouri, săli pentru conferinţe, întâlniri şi alte evenimente, iar la nivelul superior- săli dotate cu calculatoare. 

   (Foto:dezeen.com)

(Foto: mymodernnet.com)

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Polițiștă bătută în urma unei intervenții. Sindicaliştii Europol reclamă o încercare de muşamalizare a ultrajului
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?