O săptămână de FEST-FDR 2016, la Teatrul Naţional din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din spectacolul maghiar "OverDose"

Se află în plină desfăşurare Festivalul European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, FEST-FDR 2016. Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara în perioada 25-30 septembrie 2016, cu susţinerea Ministerului Culturii şi al Primăriei Municipiului Timişoara.

Asumându-şi direcţiile stabilite prin programul propus pentru Capitala Europeană a Culturii 2021, FEST-FDR 2016 propune un eveniment plasat sub semnul urgenţei şi, în egală măsură, al diversităţii. De la teme legate de individ şi de societate până la situaţii de viaţă tratate cu implicare, cu umor şi, totodată, cu asumată responsabilitate, de la teatru la dans şi film, de la spectacole pe texte româneşti la reprezentaţii în aer liber ale trupelor din străinătate, dezbateri şi lansări de carte, FEST-FDR 2016 se racordează profund la prezentul imediat.

Festivalul a debutat duminică, 25 septembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional, cu evenimentul de deschidere, acesta fiind urmat de MESH / OverDose, spectacol al companiei de dans Eva Duda din Ungaria, în aceeaşi seară, de la ora 22 fiind programat şi SUMMIT_2.0, primul spectacol outdoor al festivalului, prezentat în Piaţa Victoriei, în faţa Teatrului Naţional, de către deja foarte cunoscuta companie Osmego Dnia din Polonia. Serile următoare, programul festivalului a cuprins şi va cuprinde spectacole pe texte româneşti, cum ar fi: MaRó de Csaba Székely, regia Andi Gherghe, Studio Yorick, Târgu Mureş; Secretul fericirii de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, Godot Café Teatru & Asociaţia Catharsis; Anul dispărut.1989 de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu, Teatrul  Mic; Ai mei erau super!, text colectiv, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; Casa cu pisici, un spectacol de Radu Iacoban, Teatrul Mic; Tihna de Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu Mureş - Compania Tompa Miklós; Pisica verde de Elise Wilk, regia Bobi Pricop, Teatrul  „Luceafărul” Iaşi şi Antisocial, un spectacol de Bogdan Georgescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Teatrul „Mihai Eminescu”  din Timişoara este prezent în festival cu spectacolele Say it now! de Mihaela Michailov şi Marcelino Martin Valiente; Vorbeşte cu mine (foto jos), un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia şi Avioane de hârtie de Elise Wilk, regia Ion-Ardeal Ieremia.



Prezent pentru prima oară la FEST-FDR, Teatrul Masca a oferit publicului două spectacole în aer liber: Vânt de primăvară şi Zidul. De asemenea, în cadul festivalului a avut loc şi conferinţa Convenţia. Între teatrul de mască şi teatrul firescului susţinută de Mihai Mălaimare.

Şi pentru că FEST-FDR este un festival al artelor,  marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema City, Teatrul Naţional a prezentat, în parteneriat cu Iulius Mall Timişoara şi Cinema City, avanpremiera naţională a filmului artistic Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, peliculă câştigătoare a Premiului Special al Juriului şi a Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (premiera în cinematografele din România este programată pentru 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM).

Finalul acestei ediţii a FEST-FDR va fi marcat vineri, 30 septembrie, de două evenimente ale secţiunii FEST: Salonul nr. 6 / Underground, coregrafia Radu Poklitaru, spectacol al Kiev Modern Ballet (Ucraina),  urmat de spectacolul în aer liber cu Pescăruşul după A.P. Cehov, prezentat de Voskresinnia Theatre, de asemenea din Ucraina.

Biletele la spectacolele indoor se găsesc la Agenţiile Teatrului Naţional (Agenţia „Mărăşeşti”, str. Mărăşeşti nr. 2 şi Agenţia „Sala 2”, Parcul Civic), zilnic între orele 11.00-19.00 sau online pe www.tntimisoara.com. Accesul la spectacolele OUTDOOR este liber.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie