"O regină pe eşafod", romanul despre Anne  Boleyn, a fost distins cu Premiul Man Booker Prize. Fragmente în avanpremieră

Joi, 5 martie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda lansării romanului „O regină pe eşafod“ de Hilary Mantel, carte distinsă cu Man Booker Prize. La eveniment vor participa Micaela Irimia, Andreea Răsuceanu, Ioan Stanomir şi Denisa Comănescu.

Dintre toţi scriitorii britanici, Hilary Mantel este singura romancieră căreia i s-a acordat de două ori prestigiosul Man Booker Prize. Apărut în 2012, "O regină pe eşafod" este tradus în peste 30 de ţări. Roman câştigător al Man Booker Prize, Costa Book Award, David Cohen Prize, Specsavers National Book Award: UK Author of the Year. Bestseller în principalele publicaţii din Marea Britanie, SUA şi Germania. Inclus pe listele: Amazon, Top 5 Literature and Fiction; Amazon, Top 100 Editor's Picks; Amazon, Celebrity Favorites; Apple's-iTunes Bookstore, Top 10 in Fiction.

În "O regină pe eşafod", reţeaua de intrigi, trădări şi uneltiri de la curtea lui Henric al XVIII-lea e văzută prin ochii lui Thomas Cromwell. Om politic abil şi tenace, acesta are o ascensiune fulminantă, ajungând să fie chiar mâna dreaptă a lui Henric. Când Anne Boleyn, actuala soţie a regelui, cade în dizgraţie, Cromwell e chemat să dezlege firele complicate ale triunghiului amoros format din Anne, Henric şi Jane, noua favoritã.

FRAGMENTE ÎN AVANPREMIERĂ

Regele a plecat din Whitehall în săptămâna când a murit Thomas More, o săptămână mizerabilă din luna iulie, când a plouat tot timpul, cu urmele copitelor suitei regale afundându- se adânc în noroi pe când îşi croiau drum prin Windsor. De atunci au călătorit prin comitatele din vest; sfetnicii lui Cromwell, după ce şi- au dus la bun sfârşit misiunile încredinţate de rege în Londra, au ajuns în suita regală pe la mijlocul lui august. Regele şi însoţitorii săi dormeau buştean în case noi din cărămidă trandafirie, în case vechi, ale căror fortificaţii se
sfărâmaseră sau fuseseră dărâmate, şi în castele parcă de jucărie, castele care n- ar fi putut niciodată să aibă fortificaţii, cu ziduri pe care un tun le-ar fi străpuns ca pe hârtie.

De cincizeci de ani pacea domnea în Anglia. Acesta este legământul Tudorilor; ei dăruiesc pacea. Toate familiile se străduiesc să arate cât mai bine în faţa regelui, iar noi am văzut cum unii tencuiesc frenetic în ultimele săptămâni, alţii dăltuiesc piatra, pe când gazdele lui etalează în pripă trandafirul Tudorilor lângă blazoanele lor. Caută şi distrug orice urmă a Caterinei, fosta regină, strivind cu ciocanele rodiile de Aragon, sfâşiindu- le coaja şi miezul, împrăştiindu- le peste tot seminţele. În locul lor – dacă n-au timp să graveze – şoimul lui Anne Boleyn este pictat grosolan pe blazoane.
[...]
Acum Thomas Cromwell are în jur de cincizeci de ani. Are un trup de muncitor, îndesat, puternic, aproape gras. A avut părul negru, acum e cărunt, şi, din cauza pielii lui albe şi rezistente, care pare să nu fie afectată nici de ploaie, nici de soare, lumea insinuează în batjocură că tatăl lui a fost irlandez, deşi în realitate a fost berar şi fierar în Putney, un bărbat care mai tundea şi blana oilor sau îşi înfigea câte un deget în toate plăcintele, bătăuş şi scandalagiu, beţiv şi tiran, mereu târât în faţa magistraţilor pentru că a lovit sau a escrocat pe câte cineva. Cum de fiul unui asemenea bărbat a ajuns să aibă o slujbă atât de sus- pusă este o întrebare pe care şi-o pune toată Europa. Unii spun că s-a înălţat odată cu familia reginei, Boleyn. Alţii zic că l-a ajutat doar răposatul cardinal Wolsey, protectorul lui; Cromwell era omul lui de nădejde, care i-a sporit averea şi îi cunoştea toate secretele. Alţii spun că frecventează o societate de vrăjitori. A plecat de acasă din copilărie, a fost mercenar, negustor de lână, bancher. Nimeni nu ştie pe unde a fost şi ce cunoştinţe şi-a făcut, iar el
nu se grăbeşte să le spună. Trudeşte din greu în serviciul regelui, îşi ştie valoarea şi calităţile şi cere răsplata: birouri, indemnizaţii speciale, titluri nobiliare, conace şi ferme. Izbuteşte mereu să-şi impună părerea, are un anumit stil; seduce sau mituieşte, linguşeşte sau ameninţă, îi explică omului ce interese are de fapt şi scoate la iveală părţi ale lui despre care nici măcar nu ştia că există. În fiecare zi secretarul principal are de-a face cu nobili care, dacă ar putea, l-ar distruge cu o singură lovitură răzbunătoare, ca pe o muscă. El e conştient de aceasta, aşa în cât se distinge prin politeţe, calm şi prin grija neobosită faţă de politica din Anglia.
[...]

La îndemnul tatălui ei, el se uită la Jane Seymour. O ştie bine de la curte, căci era doamna de onoare a Caterinei, fosta regină, iar acum este doamna de onoare a lui Anne, regina de acum; este o tânără ştearsă, cu un ten oarecum metalic, tăcută de obicei, care se uită la bărbaţi de parcă ar fi o surpriză neplăcută. Poartă perle şi brocart alb, brodat cu mici mlădiţe ţepene de garoafe. Îşi dă seama că ţinuta ei este scumpă; lăsând la o parte perlele, veşmintele ei n- ar fi putut să arate aşa dacă ar fi costat mai puţin de treizeci de lire. Nu- i de mirare că se mişcă delicat, cu prudenţă, aidoma unui copil căruia i s- a zis să nu verse nimic pe el.
Regele spune:
— Jane, acum că eşti acasă, cu familia ta, eşti mai puţin timidă? Îi ia mâna, ca o lăbuţă de şoarece, în palma lui mare. La curte nu zice nici un cuvinţel.
Jane îşi ridică privirea spre el, roşind dinspre gât până la marginea tâmplelor.
— Ai mai văzut pe cineva să roşească în felul ăsta? întreabă Henric. Poate doar o mică fecioară de doisprezece ani.
— Nu pot pretinde că am doisprezece ani, zice Jane.
La cină, regele stă lângă lady Margery, gazda lui. Pe vremuri fusese o mare frumuseţe, iar atenţia pe care i- o acordă regele ar putea să-ţi sugereze că încă mai este aşa; a născut zece copii, dintre care şase sunt în viaţă, iar trei sunt şi ei prezenţi. Edward Seymour, fiul moştenitor, are un cap lunguieţ, o expresie serioasă pe chip, un profil distinct şi fioros: e un bărbat chipeş. E instruit, chiar cărturar, îşi îndeplineşte cu chibzuinţă orice sarcină pe care o primeşte; a luptat în război, iar acum, în aşteptarea unei bătălii, se descurcă binişor la vânătoare şi în arenă, la turniruri. Mai demult, cardinalul a spus despre el că este mai de ispravă decât majoritatea celor din neamul Seymour; el însuşi, Thomas Cromwell, l-a descusut şi l-a declarat pe deplin loial regelui. Tom Seymour, fratele mai mic al lui Edward, este turbulent, furtunos şi are mai multă trecere la femei; când intră într-o cameră, virginele chicotesc, iar soţiile tinere îşi înclină capetele şi îl studiază pe sub gene . (Copyright Editura Humanitas Fiction)